sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Visul meu de fericire




E seara de Ajun. Ascult sunetul plăcut provocat de lemnele ce mocnesc în sobă și simt cum mă apasă un dor nedefinit până la capăt. Încerc eu să-i dau o definiție, dar aceasta pare să se multiplice...
Mi-e dor de alb. Acel alb frumos care mă duce cu gândul la nemurire, eternitate și împlinire prin dragoste veșnică.
Mi-e dor de emoțiile trăite pe deplin.
Mi-e dor de timpul care mai avea un pic de milă față de noi și ne permitea să ne trăim bucuriile mai mult. Acum îl simt nemilos. Îl simt mereu pe fugă. Îl simt mereu grăbit. Probabil a învățat asta de la noi, oamenii.
Mi-e dor de visele care se împlinesc.
Mi-e dor să văd cum oamenii vin și nu mai pleacă.
Mi-e dor de alb, de liniște, de povești transformate în realități frumoase.

Visez să zbor și să ajung în povestea din visele mele. Acesta este visul meu de fericire: o cabană la o margine de pădure îmbrăcată în alb, un foc în șemineu, o poveste șoptită la ureche.

Crăciun feicit! 

Marinela Lungu
06.01.2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu