Visul meu de fericire

E seara de Ajun. Ascult sunetul plăcut provocat de lemnele ce mocnesc în sobă și simt cum mă apasă un dor nedefinit. Încerc să-i dau o definiție, dar aceasta pare să se multiplice...

Mi-e dor de alb. Acel alb frumos care mă duce cu gândul la nemurire și împlinire prin dragoste veșnică.

Mi-e dor de emoțiile trăite pe deplin.

Mi-e dor de timpul care mai avea un pic de milă față de noi și ne permitea să trăim bucuriile mai intens. Acum îl simt nemilos. Îl simt mereu pe fugă. Îl simt mereu grăbit. Probabil a învățat asta de la noi, oamenii să se grăbească.

Mi-e dor de visele care se împlinesc.

Mi-e dor să văd cum oamenii vin și nu mai pleacă.

Mi-e dor de alb, de liniște, de povești transformate în realități frumoase.

Visez să zbor și să ajung în povestea din visele mele. 
Acesta este visul meu de fericire: o cabană la o margine de pădure îmbrăcată în alb, un foc în șemineu și o poveste șoptită la ureche...

Crăciun feicit! 

Marinela Lungu

06.01.2018