Mergem peste suflete

Zi de zi devenim din ce în ce mai avari. Tot ceea ce avem este insuficient, iar tot ceea ce are cel de alături ni se pare că e mai bun. Ne folosim de oameni de parca-ar fi niște obiecte de unică folosință. Profităm de răbdarea și bunătatea lor, apoi le lovim obrazul, îi înjunghiem pe la spate, îi părăsim și îi bârfim. Atunci când cineva ne sădește flori la picioare, noi le strivim. Preferăm gunoiul, nulitatea, non-valoarea. Preferăm să devenim cruzi și duri. Preferăm să scuipăm și să plecăm. Deseori avem impresia că, aruncând cu murdărie în oameni ne ridicăm cu mult deasupra lor. În realitate, coborâm mai jos decât am fost vreodată. Omul nu se înalță prin prostie și mediocritate, ci prin cultură și înteligență. Cel care stă și bârfește nu înseamnă că e bun sau mai bun, ci că se simte neputincios și slab. Nu găsește nicio cale demnă de înălțare, de aceea preferă s-o facă într-un mod josnic – ponegrind pe alții, în ciuda faptului că ei pot fi chiar oamenii care i-au ajutat și susținut. Atunci când omul are impresia că a urcat o treaptă mai sus, el are tendința să uite că a pornit de jos. Nimeni nu poate ajunge să zboare fără să „decoleze” de la pământ. Și la orice înălțime n-ar reuși să ajungă, la un moment dat se poate prăbuși (tot pe pământul de unde a decolat), poate ajunge acolo de unde a pornit, se poate întâlni cu cei pe care i-a batjocorit. 

Nimeni nu rămâne veșnic sus, precum și nimeni nu rămâne o veșnicie jos, în întunecime și pustietate. Toate au un timp, un termen de valabilitate. Nimic nu e pentru totdeauna. Există și momentul în care vom ajunge din nou de unde-am pornit, fiind nevoiți s-o luăm de la capăt. 

Viața este un circuit care nu se oprește niciodată. Și atunci când ne va impune s-o luăm de la capăt ne vom ciocni de oamenii de care ne-am bătut joc, de vorbele veninoase și răutăcioase cu care am aruncat în ei, de faptele mârșave prin care ne-am manifestat la un moment dat rănind pe alții...

Așa se întâmplă că noi, oamenii, ajungem să mergem peste suflete, să nu ne pese, să uităm binele făcut și să-l răsplătim cu răutate, invidie sau batjocură. Așa se întâmplă că nu ne interesează nimic altceva decât ceea ce ne-ar avantaja pe noi și ceea ce ar fi favorabil doar pentru propria persoană.

Mergem peste oameni, mergem peste suflete, strivim inimi care ne-au adăpostit, înșelăm încrederea ce ne-a fost oferită, uităm de cei care ne-au ajutat, ne-au promovat, ne-au susținut, cu scopul de a ne demonstra superioritatea, competența și capacitățile. Dar... cu părere de rău, astfel nu facem decât să ne demonstrăm lipsa de demnitate, moralitate, tact, omenie și recunoștință.

Un om nu este superior prin cuvintele înjositoare pe care le poate arunca în cel de alături, și astfel să-l rănească, ci prin cele cu care ar putea să-l înalțe, să-i aducă un zâmbet, o speranță, un strop de încredere și astfel să-l vindece...

Marinela Lungu

23.09.2016