Eu - petală, Tu - primăvară!

 

Fă-mi din primăvara asta bucurie

Fă ca inima-mi să-nvie,

Și din trup îmi fă speranță,

Iar din dragoste...o viață.

Fă din ploaia rece - rouă fină,

Fă ca soarele să vină...

Fă-mi din lacrimi și suspine

Zâmbete, c-a să m-aline...

Fă-mi din doruri o potecă,

Să ajung la pieptul tău.

Și să plâng, să râd, să cânt

Și să nu-mi mai pară rău...

Fă-mi din spinii ce mă dor,

Florile ce le ador!

Fă din mâna rece-a mea

Gheață topită-n palma ta.

Și mai fă din al meu suflet,

Un altar cu cor de îngeri.

Fă din mine o petală,

Iar din tine – primăvară.

Fragment.
Marinela Lungu

31.05.2016

Iartă-te!

Iartă-te pe tine, omul imperfect care caută în lume ceva care să-i completeze golurile sufletești.

Iartă-te pe tine, omul care a crezut orbește în oameni nepotriviți și s-a avântat în lumea lor, deși acolo nu se găsea decât otravă.

Iartă-te pe tine, omul care crede în dragoste și ar fi în stare să facă orice pentru omul iubit.

Iartă-te pentru tot ce-ai spus sau ai făcut, pentru tot ce n-ai spus sau n-ai făcut.

Iartă-te pentru cuvintele pe care le-ai irosit oamenilor care nu aveau nevoie de ele.

Iartă-te pentru tăcerile cu care i-ai sufocat pe cei care așteptau un cuvânt de la tine...

Iartă-te pentru sentimentele interzise care au prins rădăcini în sufletul tău și ți-au iscat astfel senzații de vinovăție, când, de fapt, acele sentimente au fost cele care ți-au trezit sufletul din amorțeală, arătându-i cât de colorată poate fi viața...

Iartă-te pentru visurile pe care n-ar fi trebuit să le ai, dar care totuși te-au salvat de coșmarele ce te bântuiau.

Iartă-te pentru gândurile ce nu meritau loc în mintea ta, căci ți-au poluat-o .

Iartă-te pentru faptele prin care ai nedreptățit pe cineva.

Iartă-te pentru momentele în care a trebuit să calci pe anumite principii ale tale, cu scopul de a fi fericit/ă.

Iartă-te pentru că a trebuit să ignori anumite lucruri ce-ți erau dictate de către Rațiune doar de dragul Inimii...

Iartă-te pentru că n-ai putut să te divizezi în două părți, astfel încât nici lumea din exteriorul, dar nici din interiorul tău să nu aibă de suferit...

Iartă-te pentru că n-ai reușit să aduci atâta fericire cât ți-ai fi dorit pentru oamenii dragi...

Iartă-te pentru c-a trebuit să pleci atunci când îți doreai din tot sufletul să rămâi...

Iartă-te pentru c-ai suferit nemeritat, dar și pentru c-ai provocat suferință oamenilor nevinovați...

Iartă-te pentru c-ai greșit în fața unora, dar iartă-i și pe cei care ți-au greșit.

Iartă-te pentru că ai iubit prea mult pe unii și prea puțin pe alții.

Iartă-te pentru că nu poți fi acolo unde-ți cere Inima...

Iartă-te pentru că nu poți trăi după cântecul ce vine dinăuntrul tău...

Iartă-te că nu poți oferi cât ți-ai dori.

Iartă-te și iubește.

Iartă-te și trăiește după glasul Inimii. Ascult-o și permite-i să fie fericită așa cum îți cere ea. Nu-i mai pune lanțuri și bariere, nu mai ridica ziduri împrejurul ei, nu-i mai interzice câteva clipe de fericire. Las-o să se hrănească din cupa Eternității și să sorbească elixirul vieții veșnice – acolo unde există dragoste și petale de flori...

Marinela Lungu

29.05.2016

Singură cu mine, acum și pe bestseller.md

Începând de astăzi, romanul Singură cu mine se găsește și pe bestseller. Poate fi comandat online aici.

Mulțumesc tuturor celor care contribuie la realizarea acestui vis! 

Mulțumesc familiei care nu a încetat nicio clipă să creadă în mine, să mă susțină și să-mi fie sprijin în toate!

Mulțumesc prietenilor care s-au bucurat pentru mine și romanul meu ( dar mulțumesc și celor care nu s-au bucurat, căci mi-au demonstrat că invidia este, de fapt, o admirație ascunsă...)

Mulțumesc scriitorilor Vladimir Beșleagă și Aurelian Silvestru, cei care au binevoit să-mi citească romanul, mi-au dat o șansă și m-au ajutat să-mi văd visul realizat! 
Totodată, le mulțumesc pentru frumoasele recenzii pe care mi le-au semnat cu bucurie!

Mulțumesc echipei Bestseller pentru că au acceptat să-mi primească romanul în împărăția cărților! 

Descriere: 

Singură cu mine este o reflecție asupra vieții, iubirii și relației cu oamenii din jur. Este o carte despre viață, cu tot ce cuprinde ea: bucurie, lacrimi, dragoste, dezamăgire, încredere, speranță, adevăr (oricât de crud ar fi acesta)...

Este o carte despre regăsire și descoperire, despre întoarcerea la Sine. Și mai este despre acele stări în care realizezi că e mai bine să fii singură cu tine, decât singură cu cineva...

Recenzii: 

·           " Ce  e „SINGURĂ  CU MINE”?

 Un exerciţiu de scriere? Adică, o compunere şcolară pe o anume temă?

 Sau  o... confesiune sinceră, izvorâtă dintr-o experienţă personală foarte tristă pentru o jună copilă,  care abia îşi face intrarea în viaţa mare?

 Orice-ar fi, cartea se prezintă ca un  concentrat ROMAN, cu un stil viguros, cu o structură narativă  bine închegată, cu profunzimi psihologice realiste, convingătoare.

 Pe  scurt, e produsul unui talent nativ autentic, care chiar dacă pare incredibil de precoce, bucură  enorm, fiind o floare rară în câmpul LITERELOR ROMÂNE DE AZI...

 Într-un ceas bun, Marinela Lungu! "

          

Vladimir  Beşleagă – scriitor, eseist, jurnalist, traducător din Republica Moldova.     

   

 "Romanele bune sunt la fel de rare ca şi veştile bune. Mai cu seamă, în cazul unui debut! Iată însă o tânără autoare (de numai cincisprezece ani!) care intră în literatura de la noi cu paşi convingători şi singuri.

 E vorba de Marinela Lungu şi romanul ei „Singură cu mine”, apărut la editura „Învăţătorul modern”, în primăvara anului 2016.

 La această vârstă, de regulă, poezia este cea care tronează autoritar în sufletele adolescentine. Proza necesită experienţă. Vine mai greu. Solicită efort, cunoaştere, talent. Proza e rodul suferinţei. Cei care bat la uşa ei sunt plini de cicatrice…

 Poate de asta şi n-am deschis prea curând această carte. La ce puteam să mă aştept? Să mai aud o voce slabă şi timidă?

 Dar… ce surpriză! Am descoperit o voce totalmente nouă! O pană sigură. Un filozof matur. Un creator de personaje inedite. Nimic stângaci. Nimic întâmplător. O dramă relatată cu emoţie, cu har, cu lacrimi de durere şi de fericire!

 De unde, la această vârstă, atâta înzestrare şi putere?

 Nu ştiu…

 Ceea ce ştiu cu siguranţă e faptul că Marinela Lungu ne va surprinde şi în viitor cu  lucrări din ce în ce mai serioase şi mai demne de luat în seamă! "

 Aurelian Silvestru – scriitor, psiholog, publicist, pedagog.

Citate din carte:

•  Iubirea lecuiește, dar tot ea rănește. Și, în cele din urmă, numai ea este capabilă să ierte...

·         Mi-am ascuns lacrimile... Unii nu meritau să le vadă, deoarece s-ar fi bucurat de ele. Altora nu voiam să le arăt, deoarece i-ar fi întristat...


·         Când iubești, poți trece peste orice, dar nu și peste absența celui care te ajută să învingi!

·         Cu toții ne pierdem prin viață... Și, din disperare, greșim drumul ce ne-ar putea salva. Greșim din teamă. Suntem prea slabi din frica de a fi puternici. Și, astfel, pierdem ocazia de a trăi în fericire.


·         Suferi, pentru că suferința e umbra fericirii. Suferi, pentru că nu există alt drum spre Cer, decât puntea făurită din lacrimile nefericirii. Suferi, pentru că fără suferință, n-ai mai fi cine ești.

·         Se spune că femeia iartă totul, nu însă și indiferența. Femeia nu poate trăi în afara iubirii, iar dacă o faci să se simtă respinsă, mai devreme sau mai târziu, va trebui să suporți aceleași tensiuni din partea ei.


·         Această iubire, nu avea sorți de izbândă. Vigoarea ei se risipea în van, ca fumul unui incendiu devastator.

·         Atât de tare mă înspăimânta gândul că mă va părăsi, încât aș fi preferat să-l părăsesc mai bine eu pe dânsul...


·         ...Și totuși! Ce dragoste bizară într-o lume și mai bizară...

Date despre autoare:

Marinela Lungu s-a născut la 30 iulie 1999 în orașul Fălești, într-o familie de intelectuali. A crescut sub steaua protectoare a mamei sale care i-a călăuzit pașii spre lucruri frumoase și sfinte. Studiază la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din orașul natal, în prezent fiind în clasa a X-a.

Din 2015, publică articole în revista „NOI”, în ziarul raional și în alte publicații.

Marinela Lungu

24.05.2016

Confuzia...

În momentele de suferință, când parcă totul se întoarce împotriva sa, omul devine extrem de vulnerabil și se agață de orice mică scânteie de speranță, orice om care-i vine în cale cu scopuri aparent bune.

Se încrede ușor în oameni, se confesează, se apropie sufletește. Este sleit de puteri și nu are capacitatea de a raționaliza, de a analiza, de a se gândi la consecințe. El se înăbusă în propriul zbucium sufletesc și apropie de sine orice persoană care sosește pentru a-i oferi un sprijin, o mângâiere, o consolare.

Își lasă capul pe orice umăr fără a se gîndi că, mâine acel umăr ar putea deveni pietros și s-ar putea să-l rănească. Strânge-n palmă orice mână care se oferă să-l scoată la suprafață fără a se gândi că, mâine acea mînă ar putea să-l lovească. Îmbrățișează pe cel care îi oferă un cuvânt de-ncurajare fără a se gîndi că, mâine acel cuvînt ar putea fi rostit împotriva sa.

Așa e sufletul omului...flămând de iubire și căldură. Oricât n-am încerca să negăm, cu toții apropiem oameni nepotriviți în momentele noastre de maximă sensibilitate. Păcat că nu putem să-i vedem obiectiv la momentul potrivit pe cei care ni se prezintă drept niște salvatori, dar se dovedesc a fi doar impostori.

Atunci când în sfârșit reușim să-i vedem cu adevărat, să-i descoperim dincolo de măștile ce le afișau, avem senzația că ne-am trezit dintr-un vis în care toate simțurile ne-au fost amorțite. Iar cînd ne trezim, nu mai vedem oameni dornici să ne ajute, să ne fie alături, să ne iubească, să ne înțeleagă, să ne accepte, ci doar marionete care joacă roluri diferite de fiecare dată, hipnotizându-ne cu o substanță otrăvitoare. Și-atunci, tot ce rămân sunt doar semnele de întrebare...

Și confuzia...

Marinela Lungu

18.05.2016

DOR

D - dragoste dincolo de Veșnicie.

O - ochi ce se privesc și atunci când nu se văd.

R - rugăciuni ce se înalță spre Cer.

                   De omul drag ți-e dor când e alături. Dar când e departe, cum ți-e ?

Ucigător, arzător, usturător?

E dureros...

Este dur și doare până la os.

DURerOS. 

Dorul nu poate fi văzut, nu poate fi auzit, nu poate fi dirijat, nu poate fi lecuit. Ți-e dor și atât. Nu se explică, nu se traduce. Este în limbajul sufletului, este despre zbuciumul și durerea lui. Este despre tot ce poate fi mai aproape de lăcașul inimii, tot ce-i poate fi mai drag și mai indispensabil.

De dor nu te vindeci nici măcar atunci când strângi în brațe cu toată puterea ființa de care ți-e dor. Ba chiar ți se face și mai dor...

Astăzi, Ziua Dorului. Despre dorurile și durerile noastre, ale tuturor. Despre glasul inimii pe care deseori îl înăbușim. Astăzi lăsați inima să bată cum vrea ea, să-și strige dorul, să și-l manifeste și să se  apropie de Eternitate prin dragoste!

#DOR

Marinela Lungu

13.05.2016

În zadar...

În zadar învățăm fizică, chimie, matematică superioară, dacă nu învățăm și despre valorile supreme de care avem nevoie în această lume...

În zadar ne întoarcem cu premii și diplome merituoase pe care le vom ține ascunse în buzunarele mantourilor pentru care am risipit o avere, dacă nu ne întoarcem și cu un bagaj de lecții și experiențe pe care le-am putea împărtăși cu cei din jurul nostru și din care am putea învăța ceva util....

În zadar ne impunem în fața lumii prin falsă modestie, falsă inteligență și falsă statornicie, dacă rămînem doar niște marionete care joacă un teatru ieftin...

În zadar ne dorim să  fim respectați, dacă tot ceea ce facem este să-i umilim pe cei mai mici ca noi, pe cei mai neputincioși, pe cei mai slabi, astfel încît ei să prindă teamă și să ni se supună. A-ți fi teamă de un om nu înseamnă a-l respecta. Cruzimea și duritatea nu sunt calități pentru care un om poate fi respectat, admirat sau apreciat.

În zadar încercăm să ne evidențiem superioritatea și competența, dacă nu facem decît să ne evidențiem lipsa de moralitate și tact.

În zadar căutăm să ne regăsim în lucruri, în oameni, în activități, dacă nu ne-am regăsit pe noi înșine, dacă n-am înțeles ce căutăm și ce vrem să găsim.

În zadar cerem, dacă nu știm să și oferim.

În zadar credem în tot felul de lucruri, dacă nu credem și în valori.

În zadar învățăm despre corpul uman, dacă nu știm nimic despre sufletul omenesc. În zadar ne îngrijim trupește, dacă sufletește ne ofilim. În zadar ne hrănim trupul, dacă sufletul moare într-un spațiu întunecos, părfuit și uitat.

În zadar ne privim în oglindă, admirîndu-ne, dacă pe dinăuntru putrezim și nu facem nimic pentru a salva măcar o rămășiță din spiritul nostru.

În zadar cerem iertare de la Dumnezeu, de la oameni, dacă nu știm să învățăm din greșeală și să iertăm și noi pe cei care ne greșesc...

În zadar locuim în palate, dacă sufletul trăiește în cocioabe demult părăsite...

În zadar rostim cuvinte frumoase, dacă în ele nu picurăm măcar un strop de sinceritate.

În zadar căutăm să ne agățăm de scopuri murdare, dacă nu ne agățăm și de un scop nobil.

În zadar ne pierdem timpul cu oameni nepotriviți, practicînd activități inutile, ascultînd discuții neconstructive, dacă nu învățăm să valorificăm timpul, să-l petrecem lîngă oameni alături de care am putea crește spiritual, să facem lucruri utile atît pentru cei din jur, cît și pentru noi înșine, să ascultăm ceva frumos care să ne ajute să evoluăm moral și spiritual...

În zadar ne mai zbatem să trăim, dacă nu facem decît să existăm și să facem umbră pămîntului...

În zadar ne mai plîngem, dacă nu învățăm să prețuim clipa, omul, viața!

În zadar ne lăudăm cu atîtea onoruri, distincții și titluri, dacă ne lipsește cel mai important și cel mai înalt titlu – titlul de OM! 

Marinela Lungu

08.05.2016

Ce vină are inima?

Dăm vina pe inimă de-atîtea ori, dar, de fapt, ce vină are inima?

Poți să-ți interzici să spui ceva, poți să-ți interzici să acționezi în vreun mod, poți să-ți interzici să crezi ceva, dar nu poți să-ți interzici să simți, apoi să pui baricade inimii, s-o prinzi în lanțuri, s-o obligi să nu mai iubească, să-i ceri să renunțe la anumite sentimente. Să-i poruncești inimii să nu mai iubească e ca și cum ai porunci soarelui să nu mai răsară, e ca și cum ai înlocui stelele cu pietre, așteptând ca acestea să lucească, e ca și cum ai pune luna în locul soarelui, așteptând zadarnic să încălzească...

Inima nu ține cont de prejudecăți. Inima simte fără a cere permisiunea să o facă. Și chiar dacă nu are permisiunea, ea oricum simte. Ceea ce ea nutrește devine etern, iar Eternitatea nu întreabă de nimeni dacă e timpul potrivit.

Oricât ne-ar durea alegerile inimii, ea rămâne unica stăpână. Ea nu poate fi controlată, dominată sau manipulată. Ea rămîne sinceră și fierbinte, chiar și atunci când e trădată și se transformă într-un sloi de gheață.

Ce vină are inima, dacă simte nevoia să simtă, să transmită, să cultive sentimente în alte inimi?

Ce vină are inima, dacă datorită ei, se nasc cele mai frumoase clipe, care ulterior devin amintiri?

Ce vină are inima, dacă alege ceea ce n-ar trebui, de vreme ce exact acolo ea regăsește liniște?

Ce vină are inima, dacă ea este dată pentru a căuta fericirea, indiferent ce pericol ar presupune acest lucru?

Ce vină are inima, dacă alegerile ei nu corespund cu principiile minții?

Ce vină are inima, dacă Dumnezeu nu i-a dat și puțină rațiune?

Marinela Lungu

03.05.2016

Hristos a Înviat!

Învierea Domnului este și despre renașterea noastră spirituală...
Să fim mai buni, mai generoși, mai luminoși, mai modești, mai sufletiști... Să primim cu sufletul curat și împăcat lumina sfîntă a Învierii! 

Hristos a Înviat! 
Sfintele sărbători de Paște să vă aducă lumină, căldură și liniște în suflete! Învierea Domnului să vă renască și pe voi spiritual. Prețuiți oamenii de alături, trăiți în pace și în armonie cu voi înșivă și cu cei din jur!
Paște fericit și belșug!

Să fim...MAI aproape de cele sfinte!

Marinela Lungu

01.05.2016