Romanul meu - Singură cu mine

Se spune că visele sunt aripile sufletului. Fără ele nu putem călători în viață. Și totuși, a visa nu este totul. Doar visînd, rămînem cu visarea și-un pumn de vise nerealizate. 

Talentul n-are zile de odihnă, afirmă Aurelian Silvestru. Odată înzestrat cu el, ai obligația de a munci zile și nopți, ai obligația de a crea, ai obligația de a veni cu ceva frumos în fața lumii. Ceva care să-i ajute pe oameni, ceva care să le ofere o lecție, ceva care să le trezească o emoție, o amintire, ceva care să le ofere plăcere. 

Din momentul în care am început să scriu, știam că voi reuși să duc la bun sfîrșit scrierea acestui roman care constituie nu doar o parte din mine, ci tot întregul. 
Poate multor oameni li s-a părut bizar, absurd sau copilăresc. Poate mulți n-au crezut, iar cei care au crezut, au făcut-o, totuși, insuficient. Poate că-n unele momente nici eu n-am crezut pînă la capăt în acest vis prea mare pentru posibilități prea mici.
Și totuși, nu m-am oprit, chiar dacă au existat momente în care mă năvălea o avalanșă de gînduri negative, iar teama mă depășea. Eu am continuat să scriu și să mă exprim în scris, pentru că așa o fac cel mai bine.

Am avut noroc de oameni extraordinari care mi-au apărut în cale și mi-au demonstrat că se poate, oameni care au crezut în mine și mi-au oferit nu doar o șansă, ci și o posibilitate. Pe această cale aș vrea să mulțumesc scriitorilor Vladimir Beșleagă și Aurelian Silvestru, personalități marcante ale literaturii, adevărați maeștri ai cuvîntului, care și-au făcut puțin timp pentru a citi și romanul meu, a-mi oferi o părere, un sfat și un ajutor. 
Pe data de 15 aprilie 2016 mi-am ținut pentru prima dată romanul în mîini. Cu o emoție de nedescris i-am mîngîiat paginile, l-am răsfoit și m-am redescoperit pe mine - alta, și totuși aceeași. 
Primul vis împlinit și totodată începutul unui drum deloc ușor, dar extrem de frumos. Sunt pregătită să muncesc și să nu mă opresc, pentru că este de datoria mea să continui să vin cu noi bucurii, însă, ce bine că talentul este capacitatea de a transforma munca în plăcere...

Mulțumesc familiei care stă în spatele meu și care nici o clipă nu s-au îndepărtat de lîngă mine, susținîndu-mă și ajutîndu-mă, prietenilor, care, deși fiind mai departe, au trăit cu sufletul la gură alături de mine fiecare bucurie, și nu în ultimul rînd Editurii Învățătorul Modern care mi-a adus în fața ochii și inimii - romanul meu în variantă finală! 

Singurătatea, oricît de cumplită n-ar fi, poate fi și benefică... În singurătate ne redescoperim, ne analizăm și ne putem privi ca-ntr-o oglindă. 

Marinela Lungu

17.04.016