sâmbătă, 30 ianuarie 2016

Iubirea - o mînă caldă...

Iubirea n-are nicio legătură cu declarațiile fățarnice afișate în tot felul de locuri nedemne pentru acest sentiment. Iubirea n-are de-a face acele afișări exagerate în fața întregii lumi, de parcă iubirea ar trebui demonstrată lumii. Iubirea nu înseamnă să acorzi atenție omului de alături doar în public, provocînd incomodare celor care asistă la diverse "scene de dragoste". Dacă iubești un om, iubește-l fără a o declara în voce tare, fără a te impune în fața cuiva cu acest sentiment, fără a-l face să-și piardă din culoare, din autenticitate. Iubește pur, frumos, sincer. Iubește cu sufletul. Atunci cînd vrei binele omului drag, roagă-te pentru el. Trimite-i gîndurile tale bune, oferă-i sprijinul de care are nevoie, fii o lumină pentru el, fii o călăuză, fii un sprijin.
Nu este necesar să-ți transormi sentimentele în știre de primă pagină, nu este necesar să declari tot ceea ce simți, nu este necesar să te lauzi tuturor.
Iubirea e făcută pentru liniște, pentru înțelegere, pentru căldură, pentru sinceritate. Ea moare în gălăgie și în neînțelegere. Ea se stinge atunci cînd vînturile bat cu putere, iar noi le întețim.
De orice fel, iubirea înseamnă sufletism, înseamnă bunăvoință, înseamnă o mînă caldă ce-ți este așezată pe frunte și-ți spulberă toate temerile, apoi coboară spre obraz și-ți usucă toate lacrimile...
Iubirea - acea mînă caldă în care-ți stă așezată inima.

Marinela Lungu
30.01.2016


joi, 21 ianuarie 2016

Cum altfel?

Cum altfel ai fi învățat să te ridici, dacă n-ai fi căzut?

Cum altfel ai vedea lumina, dacă n-ar exista întunericul?

Cum altfel te-ai încălzi, dacă n-ai simți frigul?

Cum altfel ai putea triumfa, dacă n-ai fi fost înfrînt?

Cum altfel ai cîștiga, dacă n-ai fi pierdut?

Cum altfel ai putea iubi, dacă n-ai fi simțit indiferența?

Cum altfel ai putea învăța, dacă n-ai greși mai întîi?

Cum altfel ai putea zîmbi, dacă n-ai fi plîns?

Cum altfel ai putea alina durerea altora, dacă n-ai fi suferit și tu?

Cum altfel ai putea spera, dacă n-ai fi disperat?

Cum altfel te-ai putea bucura de-un succes, dacă nu te-ai fi ciocnit de insucces?

Cum altfel ai putea avea o realizare, fără a fi muncit?

Cum altfel ai putea deveni mai puternic, dacă n-ai fi fost mai întîi slab?

Cum altfel te-ai putea exprima în diverse moduri, dacă n-ai avea în spate un bagaj de amintiri, experiențe și trăiri?

Cum altfel ai putea mîngîia, dacă n-ai fi simțit necesitatea unei mîngîieri?

Cum altfel ai putea privi spre Cer, dacă n-ai fi stat cu capul în pămînt?

Cum altfel ai putea să crezi, dacă n-ai fi stat la îndoială?

Cum altfel ai putea să visezi, dacă nu te-ar fi întristat realitatea?

Cum altfel ai putea aprecia bunătatea, gingășia, tandrețea, dacă nu te-ar fi rănit răutatea, brutalitatea, duritatea?

Cum altfel ai iubi liniștea, dacă nu te-ar fi deranjat gălăgia?

Cum altfel ai putea respira, dacă nu te-ar fi sufocat propriile gînduri?

Cum altfel ai mai putea trăi, dacă n-ai ști că va trebui să mori?

Cum altfel?

Marinela Lungu
21.01.2016

vineri, 15 ianuarie 2016

Și totuși...

Și totuși...ce dragoste mare într-o lume atît de mică.
Am fost și noi doi oameni nebuni după iubire. Am căutat și noi ceva ce poate nu există. Ne-am avîntat ca toți ceilalți spre fericire. Și poate ca mulți alții ne-am îngropat unul pe altul... Ce-a fost? Mă-ntreb și-acum...
Nu-mi pot răspunde. Pare să fi fost un roman. Poate o aventură. Dar cel mai potrivit ar fi o nebunie în care am visat că zburăm împreună, cînd de fapt ne adînceam sub pămînt...
Te-am văzut căzînd  în hăuri necunoscute. Și m-am avîntat să te ajut, să-ți ofer mîna și să te salvez. Pînă să-mi dau bine seama tu m-ai tras în  jos și am căzut odată cu tine în abis. Ce-mi păsa? Tu mă țineai de mînă. Restul mi-era indiferent. Trăiam într-o lume sumbră. Eu mă împrietenisem cu întunericul. Trăiam într-o lume a dictaturii. Eu mă supuneam. Trăiam într-o lume a poveștilor inventate. Eu le ascultam și le credeam. Mai mult, eu însămi trăiam o poveste inventată. Iluzionam cînd simțeam că n-aveam niciun fir de speranță de care să mă agăț. Îl inventam. Iată rodul acestei povești inventate. Am învățat și eu să creez acel „ceva” care-mi lipsește. Mi-era întuneric mereu. Și eram singură întotdeauna. Cu toate astea, eu vedeam lumină, eu vedeam speranță, eu vedeam iubire. Asemeni unui orb care nevăzînd, crează cu mintea cele visate, cele dorite. Și astfel am mers mult pe drumul ce nu-l pot numi al nostru, deși aș fi vrut...
Eram convinsă că ești adăpostul meu. Astăzi realizez c-ai fost doar umbra ce m-a privat de lumină. Eram convinsă că erai cel care mă încălzea. Astăzi îmi dau seama că erai doar cel care mă obișnuia cu frigul. Eram convinsă că mă iubeai. Astăzi nu pot să spun decît că a fost o dragostea cum nu cred că va mai fi...
Ea nu se definește. Am fost nebuni. Am fost iluzioniști. Am fost unici. Dar nu în sensul la care se gîndesc toți cînd aud aceste cuvinte. Nu în sensul bun. Am fost cum știm doar noi...
Și totuși...ție îți datorez atît de multe... Tu m-ai învățat să trăiesc și-n infern. De aceea mi-a fost greu să accept despărțirea noastră. Nu pentru că aș fi cunoscut Paradisul alături de tine, ci pentru că eram atît de obișnuită cu acea lume întunecoasă și dureroasă, încît revenirea la lumea mea de dinainte a fost extrem de usturătoare și grea...
Atît de mult mă înspăimînta faptul că-ntr-o zi ai să mă lași, încît aș fi preferat să te las eu pe tine, decît să suport abandonul tău. Căci știam sigur că într-o zi va trebui să ne despărțim. Așa era scris...Și așa a fost.
...și totuși! Ce dragoste mare într-o lume atît de mică...Ce dragoste bizară într-o lume tot atît de bizară...
Din "Singură cu mine".
 Marinela Lungu
15.01.2016

miercuri, 6 ianuarie 2016

Emoția Crăciunului


Cîteva rînduri despre emoția și magia Crăciunului, astăzi în Ajun de Crăciun (pe stil vechi). 

Un vis, o speranță, un zîmbet, o îmbrățișare, o mîngîiere, o vorbă bună. Asta înseamnă o sărbătoare adevărată.
Acasă, cu sufletul înconjurat de oameni dragi, c-o rugăciune pentru ei, c-o mulțumire pentru Dumnezeu și un gînd bun înseamnă un Crăciun fericit.
Asta vă doresc tuturor celor care mîine, 7 ianuarie, sărbătoriți Crăciunul. Pentru mine mîine e, m-am născut cu Crăciunul pe stil vechi și așa a rămas în sufletul meu.
Afară e o vreme geroasă. Zăpada strălucește prin geam. În casă e cald și arde focul. Se aud colinde. Simt în aer această atmosferă caldă de sărbătoare, de Crăciun. Privesc cu emoție luminițele colorate de pe brăduțul frumos împodobit. Fiecare luminiță semnifică un vis, iar odată ce le aprind simt că se împlinesc. Probabil cu toții avem dorințe tăinuite în suflet, de aceea lumina sfîntă a Crăciunului are menirea de a ne strecura în inimi speranța că într-o zi ni se vor împlini toate visele și vom realiza tot ce ne-am propus. Nașterea Mîntuitorului să ne facă mai buni, mai sinceri, mai deschiși către lumină și credință! 
Unui om nu-i trebuie mult pentru o fericite. Uneori, sunt suficiente cele mai simple lucruri, dar să fie cele mai importante. 
Să ningă cu pace, bucurie, speranță și dragoste! Crăciun fericit și căldură-n suflete!
Cu dragoste și emoție, prima postare pe blog din 2016! Să ne regăsim mereu cu gînduri bune! 

Marinela Lungu
06.01.2016