vineri, 30 octombrie 2015

Ne schimbăm

Atunci cînd privim în trecut uneori nu ne recunoaștem. Dacă stăm și analizăm bine anumite fapte, anumite cuvinte, anumiți oameni ce-i aveam alături stăm confuzi și ne gîndim  dacă într-adevăr eram noi, cei spre care ne amintim.
Există anumite cuvinte pe care nu le-am mai rosti niciodată dacă am avea posibilitatea să întoarcem timpul înapoi, și mai ales, să le dedicăm unor oameni care nu le merită. Există fapte pe care nu le-am mai săvîrși pentru că le găsim fie copilăriești, fie negîndite. Există de asemenea și oameni pe care nu i-am mai adăposti în dosul inimii sub nicio formă, pentru că tot ceea ce au făcut a fost să ne dezechilibreze și să ne transforme în niște străinii nouă înșine.
De multe ori, privind în trecut nu ne regăsim în ceea ce am fost, ceea ce am făcut și ceea ce am simțit. Este ca si cum am citi o poveste ce nu ne aparține și o negăm convinși că nu e despre noi. Poate că ne și condamnăm pentru niște momente în care am procedat greșit, am spus ceva nepotrivit, am simțit ce nu trebuia să simțim, am rănit sau am adunat oameni netrebnici nouă.
Adevărul este că o dată cu trecerea timpului ne schimbăm și noi. Așa cum se schimbă anotimpurile. Așa cum se schimbă ziua cu noaptea. Așa cum se schimbă ora. Așa ne schimbăm și noi. Fără să ne dăm seama, astăzi suntem diferiți de ieri, iar mîine vom fi diferiți de azi. Este normal ca de la o zi la alta să ne schimbăm. Important este să o facem spre bine... Să ne trezim din anumite visuri goale, să ne debarasăm de anumite iluzii inutile, să facem curat prin suflete, să mai alungăm din oamenii ce ne trag în jos... Este surprinzător, dar deseori, alungînd anumiți oameni, alungăm și suferințe zadarnice. Pentru că asta aduc unii oameni – suferință. Iar alții – vindecarea.
Totul se schimbă în lume, iar omul nemijlocit.  Ăsta este răspunsul multor întrebări ce ne frămîntă. Ne schimbăm zilnic, doar că schimbarea trebuie să fie constructivă: să ne ajute să ne apropiem de ceea ce suntem cu adevărat, nu să ne îndepărtăm de propriul eu.

Marinela Lungu
30.10.2015

marți, 27 octombrie 2015

Nu!

  • Nu voi căuta acolo unde nu e nimic de găsit.
  • Nu voi plînge sub uși care mi s-au închis în nas.
  • Nu voi păstra ranchiună din trecut.
  • Nu voi încerca să întorc oameni care trebuie să plece.
  • Nu voi aștepta să se întîmple ceea ce nu e predestinat să se întîmple.
  • Nu mă voi plînge de faptul că azi nu e cum vreau eu (pentru că eu știu că e așa cum vrea Dumnezeu).
  • Nu voi tolera ceea ce întrece limita bunului simț.
  • Nu voi privi cu invidie pe cei din jur calculîndu-le succesele și lucrurile obținute.
  • Nu voi face încercări disperate să schimb ceea ce nu trebuie schimbat.
Marinela Lungu
27.10.2015

vineri, 23 octombrie 2015

Introducere

E atît de uşor să te îndrăgosteşti, să te avînţi într-o fericire imaginară cu ochii închişi și să cazi în mrejele unui vis dulce care te îmbată asemeni unui pahar cu vin... Dar e atît de greu să te trezeşti şi să realizezi că inima-ţi arde în focul unei iubiri bolnăvicioase ce a devenit fără să-ţi dai seama un drog fără de care nu-ţi mai poţi duce existenţa. E cumplit ca din senin o fericire să se transforme într-o durere. Orice decizie luată, orice drum ales ar însemna deja doar suferinţă. O dragoste condimentată, puternică, fierbinte, ajunge la o sută de grade şi ARDE! Arde totul în interior, distruge pereţii firavi ai inimii, mistuie ultimele rămăşiţe ale fericii şi continuă să ardă...
Iubire ideală sau iubire bolnăvicioasă?
Inima sau Raţiunea?
Luptă sau resemnare?
Pînă unde poate merge un om îndrăgostit? Cîte poate îndura cu scopul de a-şi
salva iubirea? Ce final va cunoaşte o dragoste condamnată de cei din jur, dar
indispensabilă pentru cei ce o nutresc? Uneori, sunt DOI şi totuşi unul...
Alteori sunt doi şi totuşi singuri... Unul dintre ei se zbate între DA sau NU, iubire
sau singurătate, fericire sau suferinţă, se zbate între cei doi EU care găsesc mereu
momente nepotrivite pentru a se contra şi pentru a-i aminti lucruri ce ar vrea să le
uite, să le îngroape, să nu le creadă. Inima iubeşte nebuneşte, raţiunea înţelege că nu există loc pentru fericire. Pe cine să asculte? Încotro s-o ia? Ce drum să aleagă? E o luptă, şi, indiferent de alegere,cineva va avea de suferit...
Celălalt se zbate între agonie,vicii şi o iubire ce-i strigă să se oprească. Ar vrea să
dea glas din nou inimii,să iubească aşa cum poate iubi, dar viciile îl trag înapoi şi-l ţin prizonier în lanţuri grele prăfuite de timp.
Cînd iubirea te face să uiţi de tot, dar totul din jur nu te lasă să-ţi trăieşti iubirea, ce e de făcut? Cînd inima plînge, raţiunea stă în umbră, iar tu, un EU rănit şi dezamăgit, ce ai mai putea face pentru a-ţi salva sufletul?
Iubirea fierbinte încălzeşte,dar, deseori,poate ARDE!"
Introducerea romanului "Singură cu mine" - Marinela Lungu.

vineri, 9 octombrie 2015

La gura sobei

La gura sobei,
Mi-așez și inima să se-ncălzească,
Să lase din poveri, să se mai liniștească
O pun la cald să-i fie bine.
Iar companie gîndurile-i vor ține.

La gura sobei,
Mai stau încă un ceas,
Și lacrimile să curgă le mai las.
Căldura sobei le-a usca
Și temerile or dispărea...

Stau visînd și-ascult tăcerea,
E liniște, e cald și mi-este bine
Căci stau la gura sobei toamna
Singură cu mine...

Marinela Lungu
09.10.2015