E atît de trist...

E atît de trist cînd oamenii se aşteaptă pentru un anumit motiv sau cînd se iubesc doar pentru că au ceva de cîştigat din asta.

E atît de trist cînd oamenii mimează un sentiment de ataşament doar pentru că li se oferă ceva în schimb.

E atît de trist cînd oamenii se prefac şi pînă şi prefăcătoria lor are un gust mîrşav.

E atît de trist cînd măştile cad şi adevărata faţă li se citeşte ca o carte deschisă.

E atît de trist cînd auzi oameni vorbind doar despre mîncare, de parcă asta ar fi unicul motiv pentru care se merită să mai trăim.

E atît de trist cînd oamenii pun accent doar pe lucruri materiale şi ajung să se comporte ca nişte obiecte neînsufleţite.

E atît de trist cînd oamenii nu mai văd nimic în afară de bani şi avere…

E atît de trist cînd oamenii nu mai simt nimic şi nu-i mai mişcă nimic pentru că au rămas goi pe dinăuntru…

E atît de trist cînd vezi feţe zîmbitoare umbrite de-un întuneric ce vine din suflet…un suflet pustiu.

E atît de trist cînd copii ajung să iubească doar pentru ceea ce li se oferă şi caută să li se ofere mai mereu si de toate…uitînd că cel mai valoros dar este viaţa şi că acum au responsabilitatea să crească sufletul ce le-a fost plantat…

E atît de trist cînd în general oamenii uită de suflet şi omenie…

E atît de trist cînd descoperi în lume o lipsă mare: cea de dragoste anume…acea dragoste pură, sinceră, frumoasă şi caldă, acea dragoste care învaţă despre bunătate şi compasiune. Acea dragoste după care plînge o lume intreaga…

E atît de trist cînd oamenii nu mai trăiesc pentru frumos, ci pentru ei înşişi…devenind egoişti, excesiv de egoişti…

Mi-e trist, foarte trist... Mi-e sufletul apăsat de acest adevăr trist...

Marinela Lungu

18.08.2015