marți, 25 august 2015

Neînţeleşi sunt oamenii




Cu aceeaşi gură,
Oamenii laudă şi înjură,
Cu aceleaşi cuvinte,
Oamenii leagă povești reale sau născocite.
Cu aceleaşi braţe,
Oamenii înalţă sau coboară
Sufletele ce le îmbrăţişau odinioară…
Cu aceleaşi vorbe,
Oamenii cuceresc sau rănesc,
Cu acelaşi chip,
Oamenii privesc în lume,
Şi decid dacă văd lucruri rele sau bune…
Cu acelaşi suflet,
Oamenii urăsc şi iubesc,
Cu aceeaşi minte,
Oamenii gîndesc şi născocesc,
Neînţeleşi sunt oamenii –
Se luptă cu viaţa pînă mor,
Apoi realizează că de viaţă le e dor…
Marinela Lungu
26.08.2015


duminică, 23 august 2015

Povestea romanului meu

Acum fix un an – 23 august 2014, am pus primele cuvinte în ceea ce îmi doream eu să pot numi ROMANUL MEU „Singură cu mine”. De ce „singură cu mine”? Pentru că aceasta este sintagma care mă reprezintă cel mai mult. Şi nu mă refer la o singurătate similară cu izolarea, din contră, „singură cu mine” înseamnă o întîlnire cu propriul EU, o relaţie armonioasă cu mine însămi, o linişte între gînduri, o autoanaliză, o meditaţie, o necesitate…pentru că oricît am nega, cu toţii avem momente în care tot ce ne dorim este să putem fi singuri cu noi înşine şi să facem curat în suflete…

Am legat de această sintagmă o poveste pe care îmi doream s-o duc la capăt. Ştiam unde mi-e pornirea, prin ce etape trebuie să trec şi unde să sfîrşesc. Aşa că la 23 august 2014 am început să scriu şi am continuat în ciuda faptului că nu aveam mereu posibilitatea să scriu cît mi-aş fi dorit, pentru că oboseala şi lipsa timpului îşi puneau cuvîntul ,iar  astfel ideile îmi fugeau. Însă niciodată nu am lăsat baltă…îmi doream să-l scriu şi să spun ceea ce am de spus.
Romanul mă reprezintă în totalitate, chiar dacă nu este povestea mea. M-am inspirat tot din realitate. Din ceea ce am văzut, din ceea ce am simţit fiind un simplu spectator la durerea cuiva şi mi-am dorit ca cei care vor citi să realizeze ce este bine şi ce nu, ce aduce fericire şi ce nefericeşte, şi că nu orice teatru cu declaraţii înseamnă iubire.

Romanul „Singură cu mine” oglindeşte un adevăr dur, un adevăr actual care frămîntă mulţi oameni şi distruge multe suflete. Romanul va deschide mulţi ochi, dar de asemenea va închide multe inimi. Romanul va face unii cititori să realizeze în sfîrşit că viaţa pe care o trăiesc este una străină şi că oamenii pe care-i au alături sunt neporiviţi. Romanul va face ca lacrimile să curgă inevitabil, pentru că redă o realitate pe care toţi o trăim , mai mult
am dorit ca cei care vor citi să realizeze ce este bine şi ce nu, ce aduce fericire şi ce nefericeşte, şi că nu orice teatru cu declaraţii înseamnă iubire.

Romanul „Singură cu mine” oglindeşte un adevăr dur, un adevăr actual care frămîntă mulţi oameni şi distruge multe suflete. Romanul va deschide mulţi ochi, dar de asemenea va închide multe inimi. Romanul va face unii cititori să realizeze în sfîrşit că viaţa pe care o trăiesc este una străină şi că oamenii pe care-i au alături sunt neporiviţi. Romanul va face ca lacrimile să curgă inevitabil, pentru că redă o realitate pe care toţi o trăim , mai mult sau mai puțin. Romanul va fi unul în care se vor regăsi mulţi dintre cititori, îşi vor regăsi trăirile sufleteşti, luptele zadarnice pentru oameni care nu merită, iubirea pe care o oferă persoanelor nepotrivite, suferinţa cu care îşi otrăvesc sufletele şi motivele ireale pentru care sunt aruncaţi în infern, doar pentru că îşi lasă sufletele în mîinile oamenilor care nu le merită. Romanul ilustrează o iubire, însă nu una care vindecă, ci una care îmbolnăveşte. O iubire murdară, care trage în jos, arde, distruge şi sugrumă. O iubire care domină, posedă, răneşte şi otrăveşte.  O iubire asemeni unui drog: dăunătoare, dar totuşi atît de necesară. Oare cît trebuie să lupte un suflet ca să evadeze din strînsoarea unei astfel de iubiri? Romanul „Singură cu mine” urmăreşte această întreagă luptă cu tot cu finalul ei.


Finalul nu este nici tragic, nici pesimist, nici negativ. Este un final real! Are un mesaj optimist, care inspiră putere şi speranţă, care îndeamnă să ne înconjurăm cu oameni potriviţi, oameni buni şi calzi, este un mesaj care inspiră curaj!

                       „Mai bine singură cu mine, decît singură cu cineva…”



 După ce am finisat romanul a cărui scriere a durat 6 luni, a urmat o perioadă la fel de dificilă, poate chiar mai dificilă, pentru că urma să-l înmînez unor oameni cu experienţă, cu capacităţi înalte care să mă ajute, să mă îndrume şi să-mi ofere o părere.




Primul a fost domnul Vladimir Beşleagă, scriitorul secolului XX, prozator, eseist, jurnalist, traducător din Republica Moldova, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1990 și 1994.
Dumnealui a fost cel care mi-a oferit  o primă părere, un prim imbold şi o primă îndrumare în ceea ce priveşte romanul meu şi scrisul în general. Am primit părerea dumnealui cu lacrimi de emoţie şi bucurie în ochi. Îi port un respect deosebit, o admiraţie şi recunoştinţă profundă pentru opera sa şi pentru faptul că a binevoit să-mi fie şi mie alături în călătoria mea.





               Al doilea a fost domnul Aurelian Silvestru, scriitor, doctor în psihologie, filolog, director fondator al Liceului de Creativitate şi Inventică „Prometeu-Prim” . În timp ce lecturam romanul său „Şi tu eşti singur?” am regăsit multe subiecte pe care le-am abordat şi eu în romanul meu. Acest lucru m-a ambiţionat să iau legătura cu domnealui şi să-i comunic despre cartea mea. Astfel am început colaborarea şi cu dumnealui, care a binevoit de asemenea să-mi citească romanul, să îmi ofere o părere, să mă ajute la redactare şi să mă sfătuiască în continuare. Este unul dintre scriitorii mei model, a cărui operă o citesc pe nerăsuflate şi nu există nicio şansă să mă plictisească.




Mă simt fericită şi totodată onorată pentru faptul că am reuşit să iau legătura cu ei, doi scriitori datorită cărora literatura noastră este mai bogată în opere de calitate, iar lumea mai bogată în valori spirituale. Cu ajutorul îndrumărilor din partea lor, a dragostei şi încrederii din partea familiei, a puterii din partea lui Dumnezeu, şi a susţinerii din partea prietenilor sunt sigură că voi ajunge să-mi ţin romanul îi mîini şi o dată cu acest lucru să-mi împlinesc cel mai mare vis.

Vă mulţumesc vouă, tuturor celor care îmi sunteţi alături în această călătorie, care mă citiţi şi mă motivaţi să continui! Cu siguranţă romanul meu va spune multe şi vă va ajuta mult, la fel cum m-a ajutat şi pe mine. Scrisul înseamnă pentru mine o eliberare, o necesitate şi o bucurie infinită.

Şi pentru că aveam nevoie să pot să mă transpun în nişte situaţii străine mie pentru a scrie romanul cu stări trăite la maximă intensitate, am reuşit acest lucru cu ajutorul unor melodii pe care le afişez mai jos:

Cezara – Să nu mă laşi

marți, 18 august 2015

E atît de trist...


E atît de trist cînd oamenii se aşteaptă pentru un anumit motiv sau cînd se iubesc doar pentru că au ceva de cîştigat din asta.
E atît de trist cînd oamenii mimează un sentiment de ataşament doar pentru că li se oferă ceva în schimb.
E atît de trist cînd oamenii se prefac şi pînă şi prefăcătoria lor are un gust mîrşav.
E atît de trist cînd măştile cad şi adevărata faţă li se citeşte ca o carte deschisă.
E atît de trist cînd auzi oameni vorbind doar despre mîncare, de parcă asta ar fi unicul motiv pentru care se merită să mai trăim.
E atît de trist cînd oamenii pun accent doar pe lucruri materiale şi ajung să se comporte ca nişte obiecte neînsufleţite.
E atît de trist cînd oamenii nu mai văd nimic în afară de bani şi avere…
E atît de trist cînd oamenii nu mai simt nimic şi nu-i mai mişcă nimic pentru că au rămas goi pe dinăuntru…
E atît de trist cînd vezi feţe zîmbitoare umbrite de-un întuneric ce vine din suflet…un suflet pustiu.
E atît de trist cînd copii ajung să iubească doar pentru ceea ce li se oferă şi caută să li se ofere mai mereu si de toate…uitînd că cel mai valoros dar este viaţa şi că acum au responsabilitatea să crească sufletul ce le-a fost plantat…
E atît de trist cînd în general oamenii uită de suflet şi omenie…
E atît de trist cînd descoperi în lume o lipsă mare: cea de dragoste anume…acea dragoste pură, sinceră, frumoasă şi caldă, acea dragoste care învaţă despre bunătate şi compasiune. Acea dragoste după care plînge o lume intreaga…
E atît de trist cînd oamenii nu mai trăiesc pentru frumos, ci pentru ei înşişi…devenind egoişti, excesiv de egoişti…
Mi-e trist, foarte trist... Mi-e sufletul apăsat de acest adevăr trist...


Marinela Lungu
18.08.2015


miercuri, 5 august 2015

Cît de mulţi şi totuşi cît de puţini...

Cît de mulți sunt oamenii pe care simplu de tot îi auzi și cît de puțini sunt cei pe care îi asculți cu drag...
Cît de mulți sunt oamenii care îți vorbesc și cît de puțini sunt cei ale căror cuvinte îți ating sufletul...
Cît de mulți sunt oamenii cu care stai la un ceai, la o cafea sau chiar la un pahar de vin și cît de puțini sunt cei cu care stai la un sfat și la un pahar de vorbă bună...
Cît de mulți sunt oamenii care îți zîmbesc și cît de puțini sunt cei care îți provoacă un zîmbet prin zîmbetul lor...
Cît de mulți sunt oamenii care te însoțesc în drum spre casă, serviciu sau care te însoțesc la vreun eveniment și cît de puțini sunt cei care te însoțesc pe drumul vieții și se oferă să-ți țină companie chiar și în momentele de confuzie sau tristețe...
Cît de mulți sunt oamenii care îți umplu lista de prieteni și cît de puțini sunt prietenii care îți umplu inima...
Cît de mulți sunt oamenii care te ating și cît de puțini sunt cei care îți zdruncină întreaga ființă fără ca măcar să-ți atingă un centimetru din piele.
Cît de mulți sunt oamenii care-ți oferă iubire declarativă și cît de puțini sunt cei care ți-o oferă necondiționat.
Cît de mulți sunt oamenii cu care poți pierde timpul și cît de puțini sunt cei cu care-l poți valorifica...
Cît de mulți sunt oamenii care te înconjoară și cît de puțini sunt cei care îți locuiesc sufletul.
Cît de mulți sunt oamenii care te știu și cît de puțini sunt cei care te cunosc cu adevărat, dincolo de aparențe și bîrfe .
Cît de mulți sunt oamenii pe care îi primești în viața ta și îi păstrezi deși te irită și-ți provoacă incomodități sufletești și cît de puțini sunt cei care își merită un loc în inima ta, iar tu nu-i observi pentru că o ai atît de plină...și totuși atît de goală! 
Marinela Lungu
05.08.2015