Totul porneşte de la o melodie care se intersectează cu
firele subţiri ale vieţii.
Viaţa are mai mereu momente de tensiune care îţi încarcă
sufletul cu multe elemente negative. E o nelinişte totală între oameni. Ca un
război în care nimeni nu are nimic de cîştigat. Tonuri răstite, vorbe aruncate
în vînt şi acţiuni interprinse la nervi nu aduc niciodată o linişte interioară
desăvîrştită. Astăzi liniştea este înghiţită de gălăgia care domină nu doar
casele, ci şi sufletele oamenilor.
Toţi purtăm cu noi un colţ de rai şi unul de infern.
Suntem divizaţi în două părţi. Suntem în două lumi. Ascultăm două voci. Dar
acţionăm doar cu o parte. Deseori, cu cea negativă. Strigăm, rănim, nu
realizăm că, de fapt, cuvintele sunt cele care pot omorî sau tămădui. Noi le
folosim ca pe nişte săbii cu care ne apărăm sau ne justificăm fără a pune în
calcul faptul că cineva rămîne rănit.
Viaţa ne stoarce ca pe un burete şi într-un final ne
usucă. Dar noi ne uscăm înainte de vreme. Cu fapte, vorbe, iar uneori, chiar şi
cu tăceri. Orgoliile rod din noi acea iubire faţă de semeni şi ne transformă în
nişte crudităţi ce acţionează doar din instinct. Dar noi putem fi mai mult de
atît, mai mult decît nişte maşinării controlate de interese meschine şi puteri
false. Suntem oameni, cu otrava şi totodată leacul vindecării în noi. Cu îngeri
şi demoni ce se luptă între ei. Cu vise şi deziluzii.
Rănim prea des, iar sîngele ce curge din cei răniti se
transformă în nişte lacrimi pentru noi, ce care am rănit.
Nimeni nu cîştigă nimic în războiul dintre oameni. Este
doar un cîmp de luptă sîngeros în care oamenii pierd din liniştea care este mai
neputincioasă decît gălăgia.
Suntem mereu preocupaţi să răspundem vorbelor
provocatoare, decît să le potolim. Suntem preocupaţi să ne răzbunăm în loc să
iertăm. Suntem preocupaţi să ne evidenţiem orgoliile şi mîndria, decît să
căutăm a fi mai modeşti. Căutăm mereu să punem sare pe rană şi să
adăugăm lemne pe foc. Un foc ce ne mistuie pe toţi, cu piele, carne şi oase.
Doar sufletul şi ce avem acolo poate supravieţui. Suntem încăpăţinaţi şi
totodată naivi, pentru că lăsăm demonii să ne controleze îngerii şi nu invers.
Nu mai hrăniţi demonii cu gălăgie, tonuri răstite, vorbe
negîndite şi sîngeroase. Lăsaţi-i flămînzi. Să strige ei, dar să fiţi surzi la
strigătele lor. Lăsaţi-i să moară puţin cîte puţin. Şi renașteți îngerii!
Căci doar Divinitatea şi Frumosul poate renaşte...pentru
totdeauna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu