joi, 23 aprilie 2015

Strictul necesar

Nu e necesar să fii bun cu mine,e suficient să nu mă chinui…
Nu e necesar să mă iubeşti,e suficient să mă respecţi…
Nu e necesar să mă lauzi,e suficient  să nu mă înjuri…
Nu e necesar să mă răsfeţi,e suficient să nu mă umileşti…
Nu e necesar să-mi aminteşti ce nu pot face,ştiu bine şi nu mă bucur,în schimb ai putea să realizezi că pot face şi alte lucruri…
Nu e necesar să fii de acord cu mine,e suficient să-mi respecţi părerea…
Nu e necesar să mă consideri o prinţesă,nici tu nu esti vreun rege sau regină
Nu e necesar să-mi zîmbeşti mereu,e suficient să nu mă priveşti cu duritate…
Nu e necesar să încerci să mă vezi altfel decît sunt,e suficient să mă vezi aşa cum sunt,cu calităţi şi defecte…

...Dar…

…Dacă mă chinui,nu înseamnă că eşti bun şi nici mai bun decît mine.
….Dacă nu mă iubeşti,nu înseamnă că trebuie să dai cu piciorul în mine! Respectă-mă ca om ce sunt!
…Daca mă înjuri înseamnă că pur şi simplu vorbeşti despre tine,nu despre mine.
…Daca mă umileşti,înseamnă că nu eşti demn/ă de respect…
…Dacă îmi aminteşti mereu despre ceea ce nu pot şi uitţ de ceea ce pot,înseamnă că tu nu poţi nici atît şi te complexezi doar…
…Dacă nu-mi respecţi părerea,nu inseamna că a ta e mai bună,mai corectă,mai frumoasă,ci doar că eşti incapabil să accepţi că alţii gîndesc altfel decît tine…
…Daca tu te consideri rege şi-ncerci să mă supui fără a reuşi,înseamnă că mă bucur,pentru că tu eşti regele slăbiciunii şi laşităţii sufleteşti,iar eu nu mă supun unei asemeni legi!
….Dacă tu mă privesti încruntat,nu înseamnă ca eu nu mai pot să zîmbesc…Privirile tale nu îmi îngheaţă puterea de a zîmbi…

…Dacă tu nu eşti în stare să mă vezi aşa cum sunt,atunci ţine bine minte că eu sunt suficient de capabilă să te văd aşa cum eşti tu...

Cînd vine vorba despre oameni,este suficient să-i respecţi,să le vorbeşti frumos şi să nu-i judeci din pripă,căci nu ai acest drept. A intra în contact cu oamenii presupune responsabilitate...Responsabilitatea de a-i respecta şi de a-i accepta aşa cum sunt,fiind conştient de faptul că nimeni nu e perfect. Ăsta e strictul necesar...RESPECTUL!



joi, 16 aprilie 2015

Nevoia de lacrimi


Sunt lacrimi pe care le înghiţi în sinea ta fără să le dai frîu liber vreodată. Poate pentru că dor prea mult. Sunt lacrimi pe care ai dori să le îngropi în pămînt decît să le îngropi în suflet, căci datorită lor pămîntul ar rodi ceva, în schimb, sufletul s-ar usca de amărăciune. Sunt lacrimi ce-ţi zgîrîie pereţii firavi ai inimii pînă cînd aceasta se rupe în mii de bucăţi. Sunt lacrimi care curg fără a întreba dacă e momentul potrivit şi alte lacrimi care nu vor să curgă, chiar dacă simţi necesitatea să plîngi. Sunt lacrimi la fel de benefice precum ploaia. Îţi curăţă sufletul de păcate şi suferinţe adunate în timp, dar sunt şi lacrimi care ţi-l distrug, ţi-l sugrumă, ţi-l înnegresc. Sunt lacrimi care nu pot fi plînse,p entru că-s prea grele şi mai sunt lacrimi care curg cu uşurinţă, pentru că-s tămăduitoare...Sunt lacrimi ce exprimă o emoţie caldă ce-ţi înfăşoară sufletul într-un balsam de vise colorate, iar altele, sărate care-ţi adaugă o cantitate mare de amărăciune în inimă. Sunt lacrimi care te mîngîie, te alină, te uşurează, dar sunt şi lacrimi care te împovărează cu tot mai multe gînduri ce-ţi răpesc liniştea interioară. Sunt lacrimi pe care le plîngi şi simţi că-ţi este sufletul mai curat...însă mai sunt şi lacrimi care îţi murdăresc interiorul cu amintiri ce ar trebui uitate, pentru că dăunează mai mult. Sunt lacrimi ce le verşi atunci cînd îţi aminteşti de vremuri frumoase, dar sunt şi lacrimi care îţi amintesc de vremuri urîte. 

Lacrimile sunt bucăţi din suflet ce se rup şi valsează pînă ajung pe obrazul tău umbrit de griji şi probleme...acel obraz care cere să fie curăţat, căci prin curăţarea lui se curăţă şi sufletul însetat după apa ce cade sub formă de lacrimi. E nevoie de lacrimi, pentru că ele înseamnă pocăinţă şi purificare. Sunt lacrimi de tot felul. Mai calde şi mai reci, mai benefice şi nocive, mai dureroase şi mai tămăduitoare. De orice soi, lacrimile au menirea să ne vindece. Sufletul lipsit de lacrimi este un pămînt din deşert unde nu mai plouă, nu mai creşte nimic şi nu mai este înconjurat de nimic decît pustietatea în care se află. 

E adevărat că lacrimile exprimă de cele mai multe ori durere...o durere tăinută, dar după ce lacrimile cad, lumina în suflet răsare, căci anume lacrimile fac loc pentru acea lumină care caută să pătrundă în fiecare suflet...

Nu există suflet care să nu aibă nevoie de lumină, prin urmare nu există suflet care să nu aibă nevoie de lacrimi...

Marinela Lungu
16.04.2015

P.S: Astăzi, 20 iulie,acest articol a fost publicat în numărul 7 al Revistei NOI!



marți, 14 aprilie 2015

Război între noi

E atâta gălăgie şi război,
Încât curge sângele din noi.
Între noi e dezbinare,
Iar în jur – un haos mare.

Ne vindem pentru mari averi,
Și trăim cu ziua cea de ieri.
Ne declarăm zilnic iubire
Și o dăruim numai la bine.

Căci la vremi de greutate,
Punem la inimi lăcate.
În noi avem doar ranchiună
Dar visăm la zi mai bună.

Este-o lipsă mare-n lume:
Cea de dragoste, anume!
Toți par că se iubesc,
Dar mai mult – se dușmănesc.

Unde-i, Doamne, acea iubire,
Care ne învață numai bine?
Unde-i pacea dintre noi,
Că trăim doar în război?

Plânge Cerul şi pământul,
Plânge bogatul şi flămândul,
Plângi şi tu, plâng şi eu,
Plânge cu noi toţi şi Dumnezeu...


Marinela Lungu
14.04.2015

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Lumea mea - o carte deschisă pentru toţi


Lumea mea, este pentru unii ciudată,pentru alţii ireală,pentru mine,perfectă!

Lumea mea nu se află între pereţii unui club de distracţie,ci între paginile unei cărţi. În lumea mea nu există jargoane,nici alte prostii ieftine. Poate că sunt greşit înţeleasă uneori,poate că atitudinea mea crează impresia că sunt rece,că resping oamenii,că prefer colţul meu de singurătate,că nu-mi place compania semenilor mei...Nu,nu e deloc aşa! “Singură cu mine”,nu înseamnă izolare. Înseamnă o autoanaliză,o autocunoaştere,o regăsire a propriului Eu,o întîlnire cu mine. Iubesc liniştea de la masa gîndurilor mele...Iubesc să mă-mi aşez gîndurile pe coala albă de hîrtie,să-mi las amprenta sufletului acolo,să mă povestesc spaţiului gol,ca mai apoi să mă citesc şi să mă redescoper. Asta face parte din lumea mea...acea lume naivă,bazată pe vise,pe valori sufleteşti,pe iubirea pură,inocentă,sinceră,pe legături frumoase. Lumea mea nu este mai aproape de perfecţiune decît alte lumi,nu pentru că perfecţiunea în sine NU există,ci pentru că lumea mea nu conţine doar fapte ideale şi oameni ideali. Este lumea în care eu greşesc,uneori de mai multe ori de cît aş respira într-un minut. Este lumea în care eu dezamăgesc şi sunt dezamăgită. Este lumea în care rănesc şi sunt rănită. Este lumea în care îmi pierd răbdarea şi răbufnesc ca un vulcan,împrăştiind lavă fierbinte ce arde sufletele din jur.  Dar,totodată,este lumea în care se iartă şi nu se iubeşte mai puţin,este lumea în care sentimentele sunt mai presus decît orgoliul,este lumea în care prietenia înseamnă legătura între suflete şi nu are de-a face cu lucrurile materiale. În lumea mea, iubirea nu durează o zi,iar respectul nu dispare la prima bîrfă auzită. Este lumea în care ştiu să-mi apăr opinia,să-mi păstrez poziţia,să-mi argumnez răspunsurile şi să-mi accept greşeala. Este lumea în care Dumnezeu nu este doar o icoană,este lumea în care visele nu se rezumă la maşini moderne,telefoane de ultimă modă,tehnologii avansate sau orice alt lucru ce ţine de domeniul materialismului. Poate că,uneori ajung să visez prea departe,să-mi dăunez din prea mult visat,sperat şi aşteptat. Cu toate că atunci cînd îţi doreşti ceva din suflet,cînd vrei să ajungi cineva,cînd vrei să-ţi reuşească ceva,plăteşti un preţ scump,care te costă pe lîngă lacrimi amare,gînduri negre şi momente în care ai vrea să renunţi. Dar,atunci cînd reuşeşti,realizezi că totul a meritat...şi probabil,în aşa mod,mai asimilăm o lecţie. Lumea mea nu este ocolită de răutate,de interese meschine,de oameni cu suflete de piatră...Uneori,am impresia că este chiar în centrul acestor sfere de interese...Uneori,am impresia că este prima ţintă spre care se loveşte cu noroi...Şi dacă spun “lumea mea”,nu înseamnă că este doar a mea. Este lumea tuturor celor care îmi locuiesc sufletul,este lumea tuturor celor de la care învăţ cîte ceva,este lumea tuturor celor care mă înconjoară,este lumea prin care eu păşesc zilnic. N-am ţinut nicicînd porţile închise,n-am izolat-o niciodată,poate deaceea,uneori,s-a pomenit a fi invadată de oameni nepotriviţi. Este lumea în care eu primesc pe oricine mă primeşte în lumea sa. Este o contopire a lumii mele cu a celor din jurul meu,creînd astfel,un Univers frumos şi armonios,dar totodată,nesigur şi imperfect.