miercuri, 30 decembrie 2015

Retrospectiva anului 2015

 2015 a fost anul care m-a transformat...în bine!
 Dacă stau să-mi amintesc, anul trecut în perioada asta eram destul de întunecată și negativistă. Știu că eram cuprinsă de o nostalgie inexplicabilă, o melancolie profundă. Eram tristă, îngîndurată, pesimistă. Chiar în noaptea dintre ani eram cu moralul la pămînt. Încercam să zîmbesc, deși o greutate apăsătoare mă strîngea de suflet. Voiam să las totul în urmă și să mă bucur de fiecare clipă, dar nu reușeam. Eram cuprinsă de neliniște și regretam că pășesc în noul an cu stîngul...
Credeam c-așa va fi și pe parcurs. Lucrurile însă s-au schimbat. Începutul a fost mai greu, dar timpul le-a aranjat pe toate încet. În februarie 2015 îmi terminasem de scris primul roman și cred că în el am lăsat o bună parte din încărcătura negativă ce-o purtam după mine. Mai apoi, au urmat momentele de maximă intensitate. Am făcut curat în inima mea și am lăsat să pătrundă lumină în interior. Surprinzător, dar reușisem. În lunile ce-au urmat am cunoscut Oameni de o bunătate și frumusețe sufletească extraordinară. Încet, visele mele prindeau contur și nici nu-mi dădeam seama că și eu deveneam alta. O alta mai pozitivă, mai luminoasă, mai optimistă. 
Da, acum privind în urmă, mă cuprinde o nostalgie...amintindu-mi de tristețea ce mă domina atunci, dar faptul c-am reușit să trec peste mă face să cred că acea confuzie și neliniște interioară au rămas în trecut...
Este surprinzător cum Dumnezeu le aranjează pe toate odată cu trecerea timpului.  Nimic nu rămîne nearanjat. Dacă astăzi plîngem e pentru a risipi norii ce stau deasupra noastră, și pentru ca mîine să poată străluci soarele în loc. Dacă astăzi nu putem avea cît ne dorim e pentru că mîine vom avea cît merităm. Dacă astăzi nu ne reușește ceva e pentru ca mîine să încercăm din nou și din nou. Pînă reușim. Există un echilibru în Univers care nu permite ca lucrurile să dureze la nesfîrșit. Nici cele bune, nici cele rele. De aceea e inutil să ne consumăm pentru ce se întîmplă sau pentru ce nu s-a întîmplat.
Anul acesta am reușit să realizez multe (dar încă insuficient), așa că nu mă opresc. Știu că abia începe o etapă frumoasă care mă împlinește sufletește. Știu că avînd speranță, credință și răbdare voi reuși să ajung unde-mi doresc. Acum mi-am depășit temerile.Și tocmai pentru că am realizat că teama că nu mă duce nicăieri și doar îmi va răpi pacea interioară. Eu doar am învățat să iau lucrurile firesc și să nu mă alarmez. Sunt conștientă că vor fi și bune și rele, dar totodată am speranța că voi depăși. Deja știu că sunt acolo unde trebuie să fiu, se întîmplă ce trebuie să se întîmple și că totul  începe la momentul potrivit și se termină de asemenea la momentul potrivit. 
Închei acest an cu zîmbetul pe buze, cu lumină și încredere în anul ce vine. Nu-mi mai e frică. Știu că-n dreapta mea am oameni care-mi vor fi alături necondiționat, iar Sus e Dumnezeu. 
2016, te aștept cu speranță și liniște în suflet. Nu mă mai frămînt pentru toate sau toți care m-au încolțit cu indiferența și batjocura lor. Eu privesc spre seninătate și spre sufletele care au căldură.
Nu vă mai consumați pentru toți oamenii nemulțumiți, mofturoși, supărăcioși sau nerecunoscători. Ei nu merită, și nici voi nu meritați să vă pierdeți liniștea interioară. E atît de prețioasă...
Cînd n-o ai ești incomplet. Nu te mai găsești, nu mai simți decît un gol. Trăiești ca în ceață și te lovești de tot. Și doare.
Priviți spre Cer. Gîndiți-vă la ceea ce vă oferă bucurie. La oameni care merită. Și la Cel care nu ne părăsește niciodată...
Așteptați Noul An cu recunoștință, bucurie și împlinire!

P.S: Ultima postare pe blog din 2015. Ne reîntîlnim în 2016. :)
Marinela Lungu
30.12.2015

duminică, 27 decembrie 2015

Sărbătorile înseamnă ACASĂ

Se-aud pași mărunți în grabă,
Ce vin din nou acasă,
Acum, cînd soarele apune
Și seara-ncet se lasă...

Se-aud și rîsete, și zîmbete,
Răsunînd ca niște clopoței
Vin copii la părinți
Și buneii așteaptă nepoței.

Se-aude un colind din depărtare
E semn că sărbătorile-au venit
Bucuria e din ce în ce mai mare
Căci cei dragi s-au (re)întîlnit!

Miroase a iarnă, mioase a frig,
Miroase a sărbătoare, a Crăciun
E vreama-n care sufletul încearcă
Să fie un pic mai bun...

Sărbătorile înseamnă ACASĂ,
Înseamnă dragoste, credință,
Înseamnă pace, pocăință,
Căci astea-s darurile sfinte
Meritate de un om ce-a fost tot anul...mai cuminte.

Marinela Lungu
27.12.2015

luni, 21 decembrie 2015

Suferință în plus

- Ce să fac?, mi s-a plâns o prietenă. E vorba de el. Mă enervează la culme, mă scoate din sărite. Se comportă ca un copil. Mă stresează, mă incomodează, mă presează. Nu mai suport...
- Să-l lași, asta să faci. Atât.
- Nu pot.
- De ce?
- Pentru că se ține de mine, îmi jură că o să se schimbe. Suferă, nu pot...
- Atunci continuă să suferi tu.
- Nici vorbă, s-a indignat ea.
- Păi, altceva ce ai putea să faci? E o luptă, și indiferent de alegeri cineva va avea de suferit...

. . .Este una dintre frazele din prologul romanului meu „Singură cu mine”. Iar astfel de povești, astfel de destăinuiri nu mă duc decât cu gândul la povestea din romanul meu. Mă duce cu gîndul la Radu, personajul central masculin. Radu rămâne a fi un mister. Însă până la urmă, el este întruchiparea bărbatului cuceritor, dar capricios și vicios. Este, de fapt, totalitatea acestor „el” care enervează, scoate din sărite, se comportă ca un copil, stresează, incomodează, presează, dar se și victimizează la nesfârșit. 

Este nespus de greu să stai în preajma unui asemenea om. Da, poate o perioadă a fost o așa-zisă „iubire”(mai bine zis închipuire), însă există un moment în care sufletul simte că e finalul.
Și totuși, te simți prizonier în lanțurile trecutului, te simți presat, te simți dependent, te simți tulburat. Iubirile legate cu oameni de teapa lui Radu nu fac altceva decât să dăuneze și să îmbolnăvească sufletește (dar chiar și fizic uneori). Sunt oameni care se supraapreciază printr-un comportament de subapreciere. Este tot o modalitate de a se victimiza. Se vaită, se plâng, se nemulțumesc... Îți oferă „dragoste” doar când au ei chef, îți sunt alături doar cînd au ei dispoziția necesară, te prețuiesc numai atunci cînd au vreun câștig din asta (sau vreun scop). Iar în momentele lor de confuzie, nemulțumire sau neplăcere îți transmit aceste emoții negative înzecit. Te fac să te simți nu numai incomod, ci și vinovată pentru tot. Îți provoacă complexe, indecizii, tulburări. Te trag în jos, te manipulează, te înjosesc. Și cu toate astea, rămâi lângă ei pentru că . . . altfel vor suferi și se vor victimiza. 

Dar tu nu suferi? Pe tine nu te doare comportamentul lor prin care te umilesc și te fac să te îndoiești de ceea ce ești? Nu te zgârîie frustrările ce ți le-au provocat? Nu te chinuie mustrările de conștiință nemeritate? Nu te doare intoleranța lor? Nu te-ai săturat de aceleași miorlăieli inventate? De aceleași poziții de victimă? De același comporament ce denotă lașitate și lipsă de bărbăție?
Nu simți că te încarcă cu energii negative, cu reproșuri permanente, cu vorbe aspre, cu umilințe dureroase? Nu ai obosit de toate astea? Nu ai obosit să nu-i pese de sufletul tău? Cu ce te mai încălzește acea „iubire” pe care ți-o dă în doze limitate când are el chef?
Ai de gând să-i asculți în continuare plânsetele și să asiști la teatrele lui ieftine din motiv că suferă? Amintește-ți că și tu suferi, iar motivele tale nu sunt inventate.

Dacă nu pleci la momentul potrivit, oricum o să pleci mai târziu (pentru că mult n-o să poți îndura), doar că mai târziu vei fi deja arsă și marcată pe viață. Dar totuși, liberă...

Este inutil să privești  un buchet de flori ofilit și să continui să-l păstrezi doar pentru că a fost cîndva viu și colorat...Sunt doar amăgiri cu care trăiești și te rănești mai mult. Ceea ce trebuie să se termine, se termină iar încercarea de a opri acest lucru absolut firesc nu va aduce decît suferință în plus...

Marinela Lungu
21.12.2015





miercuri, 16 decembrie 2015

Interpretarea monologului și emoția acestuia

Interpretarea monologului la conferința de totalizare a Campaniei naționale
                      "Copii Moldovei citesc o carte - 2015" (11.12.2015)
Scriind și citind eu totodată trăiesc ceea ce scriu și citesc.
Nu m-am gîndit niciodată să interpretez un fragment dintr-o carte în fața unui public larg. Dar s-a întîmplat. Este vorba de monologul eroinei principale Ana din romanul "Și tu ești singur?" de Aurelian Silvestru. Pentru prima dată l-am interpretat în cadrul întîlnirii cu scriitorul în liceul nostru. Eu sunt foarte marcată de acest monolog. Citindu-l pentru prima dată lăcrimam. Are un impact emoțional foarte puternic. Așa s-a întîmplat și la intepretarea lui: lăcrimam și eu, dar și autorul. Acest lucru mi-a provocat o emoție de nedescris. Faptul că cel care scrisese aceste rînduri interpretate de mine avea lacrimi în ochi îmi confirmase faptul că interpretez bine. I-a plăcut atît de mult încît mi-a sugerat să mai interpretez o dată la conferința de totalizare a Campaniei naționale "Copii Moldovei citesc o carte - 2015" (pe data de 11.12.2015). Pentru mine nu poate fi decît o plăcere și o bucurie. Sunt foarte atașată de povestea romanului, de personaje și nemjilocit de autor. Citindu-l și vorbind cu el descoperi o lume nouă plină de frumusețe sufletească. Aș interpreta monologul de fiecare dată cu o emoție deosebită.
Vă las aici momentul de la conferință: Marinela Lungu - Monolog de la finalul romanului "Și tu ești singur?"(de Aurelian Silvestru)

Iată și monologul de la finalul romanului:
" Alerg din nou. Acum spre gară. Sute de călători vin dinspre gară spre stațiile auto. Înaintez cu greu, dau peste oameni. Unii mă ceartă, nu-i iau în seamă. Nu mă gîndesc decît la faptul că Manole mă părăsește pentru totdeauna. 

Cîndva, visam la el ca la un prinț ce va veni pe calul său alb și mă va duce pe lîngă un foișor la palatul nostru. Războiul, însă, m-a shimbat. Am devenit rațională. Romantica din mine a murit...
Și totuși încă mai sper la o poveste cu un final fericit. Sper să-l găsesc și să-l conving că e nedrept ca viața să continue fără el. Nu-mi pasă că a rămas schilod. Cea mai cumplită rană e singurătatea.
Aud un șuier de locomotivă. Simt că e trenul ce ne-ar putea despărți.
Așteaptă! , vreau să strig! Dar nu am decît putere pentru a fugi. Undeva, pe peronul din dreapta îl zăresc pe Manole. O clipă ochii ni se întrezăresc și am impresia că vrea să-mi vină în întîmpinare, dar...îmi întoarce spatele și ajutat de cineva urcă-n tren.

De ce?! Rămîn înmărmurită, de parcă scena de pe Nistru unde fusese rănit s-ar repeta. Aud chiar și zgomotul împușcăturii, doar că acum victima sunt eu. Zac la pămînt tristă, îngenuncheată, bulversată. Vreau să mă prind de ultimul vagon, dar cad...Sunt la pămînt. Viața mă lasă în afara ei...

„De ce ești singură?” , mă întreabă cineva cu vocea lui. Înalț privirea și mută de uimire mă pomenesc în față cu Manole. Stă chiar pe cea de-a doua platformă, sprijinit într-un baston, un pic îmbătrînit, dar la fel de optimist și viguros precum l-am știut dintotdeauna.
Sar peste ecartament și mă topesc în brațele lui. Manole mă strînge cu putere și mă ajută să conșteintizez că am învins singurătatea...
Stînca Tăcerii străjuiește din nou intratea în cetate. Nimic nu s-a schimbat. Eternitatea e alături. Doar că eu sunt alta...O fată convinsă că iubirea e singura cetate în care merită să mori! "
Interpretarea monologului la întîlnirea cu scriitorul în liceul nostru (26.11.2015)

Marinela Lungu
16.12.2015

luni, 14 decembrie 2015

Contraste


Există povești ce par atît de dulci și de frumoase, dar în realitate sunt atît de amare și seci...
Există oameni ce rostesc cuvinte înțelepte care uimesc o lume, dar sunt de fapt lipsite de profunzime, sunt nesimțite, sunt doar învățate pe de rost.
Există delcarații de dragoste ce cuprind atîta romantism încît te îndrăgostești numai auzindu-le, însă nu sunt decît o adunătură de expresii acumulate în memorie, iar cel care le rostește le oferă pur și simplu ocazional și nu le simte deloc adevăratul sens...
Există oameni ce par a fi atît de calzi și sufletiști, încît privindu-i dintr-o parte avem impresia că sunt un adevărat refugiu pentru inimile rănite. În realitate, nu sunt decît un cuib pustiit împodobit frumos pe dinafară pentru a atrage oameni. Înăuntru e un adevărat haos ce chinuie și distruge suflete...
Există iubiri false, inventate de oameni falși care se iubesc doar de în public. O iubire doar de ochii lumii este o iubire nulă.
Există sentimente inexistente care sunt totuși declarate în voce tare ca niște imnuri ce-ar trebui să ajungă la urechile tuturor.


Există atîtea povești fermecătoare plăsmuite doar pentru cei care așteaptă să audă ceva nou. Uneori privim cu uimire asistînd nu la povești fabuloase, ci la teatruri ieftine. Mi-e milă de falsitatea unora care continuă să-și etaleze „perfecțiunile” în ciuda faptului că masca ce le ascunde adevărața fața nu-i mai salvează...

Marinela Lungu
14.12.2015

joi, 10 decembrie 2015

Regăsire

M-am trezit într-o lume necunoscută. Era linişte. Am stat cîteva clipe s-o ascult, pentru că mi-era un dor cumplit de linişte. Dar acea linişte durea.Înţepa cu fiecare secundă ce trecea...Am privit în jur, dar era pustiu. Nici urmă de existenţă, niciun pas, niciun sunet. Totul era sumbru, la fel ca sufletul meu. Timpul nu mai conta, pentru că eu trăiam în afara timpului şi a spaţiului. Mă regăseam singură cu mine într-o lume străină. M-am întrebat unde sunt, dar eram prea confuză şi obosită pentru a căuta răspunsuri. Eram prea plictisită pentru a mai încerca să evadez din acea încărcătură negativă pe care o conturase mintea mea. Mă aflam în agonie şi totul se rotea în jurul meu, totul era la dispoziţia mea,dar acel "tot" nu mă interesa în niciun mod. Mă simţeam indiferentă faţă de totalitatea evenimentelor ce îmi caracterizau viaţa. Începusem să-mi aud gîndurile, să asist la certurile aprinse ale celor doi EU. La un moment dat am spus STOP şi am început să mă implic în acel război cu mine însămi, nu doar să asist păstrîndu-mi neutralitatea. M-am implicat, hotărîtă să evadez din lanţurile în care mi-am abandonat sufletul. Am început să mă ascult, să-mi dau timp, să mă iert, să-mi mai ofer o şansă, să-mi recunosc greşelile, să mă accept şi să mă întorc în viaţa pe care o abandonasem atunci cînd am fugit ca o laşă...de mine. 
Am lăsat orgoliul la o parte şi mi-am oferit oportunitatea de a fi EU aşa cum simt că trebuie să fiu, cu defecte, scăpări, calităţi, realizări, rătăciri şi regăsiri...
Marinela Lungu
10.12.2015

sâmbătă, 5 decembrie 2015

Scriitorul meu model

"Cu adevărat mari sunt doar oamenii cu adevărat buni", afirmă omul de creație Aurelian Silvestru.
L-am cunoscut prin intermediul cărții sale în care și-a așternut fărâmele de suflet. Am citit-o cu emoție, regăsindu-mă printre filele sale deosebite, la fel ca sufletul celui care le-a scris. I-am îndrăgit imediat modul de a scrie : simplu, profund, inconfundabil. Un Om adevărat, un Om cu adevărat bun! 
Am avut (și am în continuare) marele noroc de a-l cunoaște, de a lua legătura cu el și de a deveni discipolul său în domeniul scrisului. Cred că Dumnezeu nu putea să-mi trimită un dascăl mai bun, un om mai bun de la care să învăț, care să mă inspire, care să mă îndrume și să-mi fie alături pe drumul anevoios (dar frumos) numit literatură. 
Despre el aș putea vorbi la nesfârșit, dar așa cum știu că nu este omul care așteaptă lauri, voi lăsa ca opera sa să vorbească despre frumusețea incontestabilă a sufletului său.
Mulțumesc, Maestre
Pentru tot, dar în primul rând - pentru că SUNTEȚI!

Am să vă las aici o mică parte din aforismele sale de-a dreptul copleșitoare:


  • Nu ezita. Bagă ,fără teamă, bisturiul în manuscrisele tale! Dacă nu curge sânge, nu e nimic viu în ele.
  • Nu eşti un bun scriitor, dacă într-un fel de prezinţi în faţa Bunului Dumnezeu şi cu totul altfel în faţa cititorului.
  • Cărţile proaste nu merită să fie deschise. Cele bune nu merită să fie închise.
  • A fi invidios înseamnă a capitula în faţa propriei neputinţe.
  • E tragic să fii Om, dar e şi mai tragic să nu fii.
  • O filă curată îmi aminteşte de pădurea ce s-a jertfit pentru ea, obligându-mă să cântăresc fiece cuvânt pe care îl aştept pe hârtie.
  • Omul de nimic are o singură mare satisfacţie: să-l vadă îngenuncheat pe omul de valoare.
  • Vei fi judecat ca un criminal, dacă ai avut talent şi nu l-ai folosit.
  • Viaţa trece chiar şi atunci când nu faci nimic.
  • Fii ca toţi, te îndeamnă Conştiinţa. Fii ca nimeni, îţi ordonă Talentul.
  • La masa fericirii, suntem oaspeţi, niciodată stăpâni.
  • Să planteze suflet acolo unde el nici nu există - iată adevărata menire a unui scriitor.
  • Mai sus de Dumnezeu nimeni nu se poate înălţa, dar nici mai jos de infern nimeni nu poate coborî.
  • Mi-e milă de cei care zic că totul e bine. Mi-e silă de cei care zic că totul e rău. Dar mă tem de cei cărora de nimic nu le pasă...
  • N-ai cunoscut nimic, dacă n-ai cunoscut iubirea.
  • Ştii când indiferenţa doare cel mai tare? Când eşti un ram şi niciuna din păsările care trec în zbor pe lângă tine nu se opreşte să cânte în frunzişul tău...
  • Teme-te de clipa în care nu-ţi mai este teamă de nimic.
  • Teama de foaia curată ucide mai mulţi scriitor decât teama de moarte.
  • Călcată în picioare, zăpada scârţâie ca un suflet prefăcut în cioburi.
  • Visul ne oferă din oficiu ceea ce viaţă ne refuză din principiu.
  • Dumnezeu ne aude chiar şi atunci când nu rostim nmic.
  • Iubirea e o continuă iertare. Iubeşte cu adevărat doar cine nu se teme să fie răstignit
  • Există câteva lucruri pentru care merită să te naşti. Iubirea ar fi primul dintre ele. Dar există şi câteva lucruri pentru care merită să mori. Şi tot iubirea ar fi primul dintre ele.
  • Sufăr şi eu ca toată lumea din cauza iubirii, dar nu pot trăi fără ea.
  • Dacă dincolo de moarte nu există dragoste, la ce bun Veşnicia?













duminică, 29 noiembrie 2015

" Doar iubirea lumea va salva! "

Cezara - Nu uita niciodată

Într-o lume egoistă, într-o lume nepăsătoare, într-o lume a non-valorilor, indiferența ucide cel mai mult. Indiferența care se strecoară în sufletele noastre transformîndu-ne în niște mecanisme controlate de bani și putere. O lumea cu oameni seci, care nu înțeleg și nu vor să înțeleagă, să simtă adevărata viață, adevăratele lucruri ce contează, adevăratele valori. O lume îmbibată cu răceală sufletească. Oameni reci, indiferenți, mediocri. Oameni care deși nu cunosc puritatea iubirii, o trîmbițează în gura mare. Oameni care deși nu cunosc valoarea cărților, rîd de cei care citesc. Oameni care deși nu știu să aprecieze frumosul și binele, se cred cei mai buni.
Oameni diferiți, de neînțeles. Există un mare dezechilibru, un mare haos, o mare neliniște între noi, în lume, în Univers. E gălăgie. E neînțelegere. E o dezordine. În centrul acestei furtuni devastatoare suntem tot noi, oamenii. Noi provocăm furtuna și tot noi suntem victimile ei.
În ciuda dezastrului, mai există o părticică de frumos, de bine, de credință, de puritate, de iubire. Și mai există Oameni care știu să simtă aceste valori și să le aprecieze, să le dăruiască, să le răspîndească. Doar iubirea lumea va salva! Doar iubirea de oameni, pentru oameni, iubirea de frumusețe sufletească, iubirea de bunătate, iubirea de Dumnezeu. Acea iubire curată, neîntinată, acea iubire tăcută, cuminte, ascunsă.  O iubire care nu se manifestă declarativ, care nu cere a fi demonstrată, probată, justificată. O iubire care se simte și se manifestă prin tandrețe, gingășie, respect și atenție, nu prin alte moduri  mîrșave.
Doar acea părticică de frumos, de bine și de dragoste va putea curăța oceanul plin de urîțenie și îngînfare în care ne adîncim. Încă mai există salvarea noastră...Încă mai există iubire.
Mie îmi e suficient să știu că mai există Oameni adevărați, cu suflete bogate în valori...și că ei țin la mine. Și eu la ei!

Marinela Lungu
29.11.2015

vineri, 27 noiembrie 2015

O zi despre Oameni, cărți, muzică și visuri...

Lumea este mare, oameni sunt mulți, dar uneori nu prea găsim Oameni...
Și totuși, ce mare putere au Oamenii adevărați!

Ieri, 26.11.2015 s-a întîmplat ceva minunat. În incinta Liceului Teoretic Ion Creangă din or. Fălești(Republica Moldova) a avut loc un eveniment de excepție: întîlnirea cu scriitorul Aurelian Silvestru, prozator, fondator al Liceului "Prometeu", psiholog, pedagog, o enciclopedie nesfîrșită a învățăturii, un izvor nesecat de lumină. Discuția cu scriitorul a fost însoțită de un recital superb susținut de frumoasa interpretă Cezara.
Elevii au venit cu opinii despre roman, cu întrebări, iar scriitorul le-a răspuns nemijlocit, cu o bucurie în voce și privire. Fiecare răspuns era însoțit de către o parabolă cu tîlc, avînd menirea să stimuleze sufletele elevilor. Aurelian Silvestru a venit cu cea mai nouă carte "Cu gîndul la TINE", scrisă cu gîndul la tine, cititorule flămînd de afirmare...

Printre discuții, interpreta Cezara ne-a încîntat inimile cu renumitele piese de suflet Să nu mă lași, Tu să nu crezi, Întoarce-te la mine, Nu uita niciodată, Am devenit străini...
În sală se simțea căldură, lumină, în aer plutea o atmosferă de sărbătoare, o sărbătoare a inimilor sensibile. Cuvintele scriitorului Aurelian Silvestru au fost ca un balsam tămăduitor. În privirea sa i se citea bunătate și dragoste pentru scris, pentru carte, dar și pentru cei care-l citesc. Chipul îi reflecta bucurie. Alături de dumnealui am pierdut noțiunea timpului. E atît de frumos să trăiești în compania oamenilor sufletiști, să împărtășești cu ei toate trăirile și emoțiile. Cît de frumos este să citești. Cît de frumos este să cînți și să asculți muzică de calitate.

Orice în lumea asta are un preț, dar nu orice are și o valoare.  O carte bună, afirmă A.Silvestru nu merită a fi închisă, iar o carte proastă nu merită a fi deschisă.
Am să spun astfel și despre muzică.
Muzica de calitate are capacitatea de a vindeca un suflet. O piesă de valoare venită la pachet cu versuri profunde poate alina și încălzi inima ascultătorului.
Interpreta Cezara a încălzit sufletele prin cîntece interpretate duios și melodios. Aplauzele o însoțeau, iar scriitorul îi admira de asemenea talentul, remarcînd profunzimea versurilor din piese și sensibilitatea cu care le interpreta.  
O seară în care oamenii se redescoperă, se regăsesc , se adună și meditează asupra călătoriei noastre prin viață. Cei prezenți au fost încîntați de activitatea ce a adus multă căldură și lumină în suflete. Dar la fel de încîntați au rămas și invitații de onoare – scriitorul Aurelian Silvestru și interpreta Cezara.
Probabil toți am plecat mai bogați din punct de vedere spiritual, dar și pentru că am colecționat amintiri ce ne vor încălzi cînd frigul ne va cuprinde sufletele.

Cu adevărat norocoși sunt scriitorii, care la început de drum au parte de un îndrumător, iar eu sunt unul dintre acei norocoși. Am pășit în lumea literaturii, dar nu singură, avînd susținerea oamenilor dragi mie și a scriitorului meu model, Aurelian Silvestru, care-mi este sprijinitor și-mi va fi mereu.
Chiar ieri, în aceeași zi cu activitatea, dumnealui mi-a făcut o surpriză care m-a lăsat cu lacrimi în ochi: În săptămînalul Literatura și Arta a scris despre mine și a publicat un șir de fragmente din romanul meu. Nu mă pot simți altfel decît fericită și împlinită.
Dumnezeu ne dă o bucată de lut în palmă la naștere pentru a ne făuri fericirea. Noi suntem cei care alegem.O putem transforma într-un destin frumos, într-o fericire, într-o iubire. Dar cei mai mulți o transformă în cenușă sau în nimic... Acum am înțeles în ce mi-am transformat bucata mea de lut, pentru că am și simțit că mi-am făruit fericirea.
Importanți sunt oamenii din jurul nostru. Dacă reușim să-i alegem pe cei alături de care putem crește, am ales bine. Dacă simțim că mergem în direcția opusă, de datoria noastră este să analizăm și să facem curat în viață și-n inimă. Singurătatea e o boală a noastră, însă doar iubirea este leacul ce-o vindecă.
Iubirea este singura cetate în care merită să mori...dar și să trăiești. 

Articolul scris de Aurelian Silvestru în săptămînalul Literatura și Arta
despre mine, dar și cîteva fragmente din romanul meu.

La sfârșitul activității, scriitorul Aurelian Silvestru a împărțit autografe.



Frumoasa interpretă Cezara.















Marinela Lungu
27.11.2015

luni, 16 noiembrie 2015

Și tu ești singur?

- Și tu ești singur?,îmi întreb sufletul ce suspină.
- Singuri suntem mereu. Așa ne naștem, așa murim. Singurătatea e peste tot. Există și copii singuri, și adulți, și îndrăgostiți, și bătrîni. Noțiunea de singurătate este una largă, ce cuprinde mai multe feluri de singurătate. Cea dintre prieteni, dintre căsătoriți, dintre oameni în general.
- Deci toți suntem singuri...Mereu?
- Cînd ne naștem suntem singuri. La fel și cînd murim. Sunt două lucruri ce nu le putem cunoaște și nu le hotărîm noi. Însă felul în care ne trăim timpul de la naștere pînă la moarte este decizia și responsabilitatea noastră. Putem învinge singurătatea.
- Cum, suflete?
- Împăcîndu-ne cu noi...și cu cei lîngă care alegem să ne petrecem viața. Dar mare atenție pe cine alegem. Există oameni cu care suntem mai singuri decît la naștere și la moarte, iar alții lîngă care ne-am fi dorit să ne naștem și lîngă care hotărîm să murim...

Joi, 26 noiembrie 2015 - O lume a cărții, a muzicii, a valorilor.

Va urma...

Marinela Lungu
16.11.2015

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Cu regret

Cu regret astăzi suntem departe de ceea ce înseamnă valori spirituale. Astăzi parcă totul ne-ar apropia de o decădere bruscă a societății.
Cu regret astăzi nu prea mai întîlnim oameni dornici să citească, interesați să crească sufletește, să devină mai mult decît o marionetă a banilor, a intereselor, a distracțiilor fără limită.
Cu regret astăzi  aproape nu mai sunt oameni ce simt frumos, ce iubesc pur, ce respectă, ce ajută, ce au o relație armonioasă cu cei din jur.
Cu regret astăzi nu prea găsești un om înțelegător și sincer, cu care să te înțelegi, care să te mîngîie printr-o privire, care să îți umple timpul frumos, care să-ți ofere un sprijin, care să zîmbească cald, care să aibă și interese frumoase...
Cu regret asăzi oamenii nu se mai plimbă prin parcuri (sau se plimbă prea rar), nu mai admiră natura, nu mai contemplează, nu mai meditează, nu mai scriu rînduri frumoase ce vor rămîne ca o amintirie despre ei...
Cu regret astăzi oamenii nu mai sunt interesați să pășească liniștit prin viață, să nu mai facă atîta gălăgie, atîta dezordine, să nu mai provoace atîta dezechilibru, să nu mai arunce cu pietre în cei din jur, să prețuiească o prietenie frumoasă, o iubire sinceră, un sprijin necondiționat...
Cu regret astăzi oamenii nu promovează valori sacre. Prietenii binelui, dornici de frumusețe interioară sunt prigoniți și aruncați pe sub ușile celor cu putere și avere...Sunt respinși, sunt neacceptați în diverse companii, sunt priviți ciudat, sunt îndepărtați.
Cu regret astăzi oamenii invidiază cu o putere mai mare decît se bucură.
Cu regret astăzi oamenii urăsc, țin pică, îmbrîncesc, lovesc. Dar cea mai rea parte este că nu le pare rău.
Cu regret astăzi suntem în decădere.
Cu regret...cu mult regret am scris aceste rînduri...


Marinela Lungu
14.11.2015

vineri, 6 noiembrie 2015

Despre ce iubire putem vorbi?

Despre ce iubire putem vorbi atunci cînd doi oameni au mai multe amintiri despre atunci cînd se loveau cu anumite cuvinte, decît despre atunci cînd se mîngîiau cu ele? Despre ce iubire putem vorbi atunci cînd s-au maltratat fizic și verbal? Despre ce iubire putem vorbi atunci cînd tot ceea ce făceau era să declanșeze o furtună în propria casă, iar victimele erau chiar ei?
Este oare posibil ca o femeie să mai iubească un bărbat care a consumat-o, a irosit-o, a rănit-o și a trădat-o? Este posibil ca un bărbat să iubească o femeie care l-a desconsiderat, l-a batjocorit, l-a umilit și l-a prezentat în fața lumii ca fiind un nimeni?
Este posibil ca asemenea oameni să se înjure toată ziua, iar în fața lumii să-și declare iubire? Este posibil ca femeia să-l bîrfească pe bărbat alături de tot felul de persoane, iar apoi să spună afirme că el este iubirea vieții ei? Este posibil ca bărbatul să-și bată femeia cu o cruzime inegalabilă, s-o înșele, s-o calce în picioare, iar apoi să spună că o iubește?
Eu nu să cred într-o asemenea iubire.  Eu refuz să cred că iubirea se manifestă prin violență, prin egoism, prin maltratare, prin înjosiri și umilințe. Eu nu cunosc așa iubire. Eu nu recunosc asemenea maniere de a-ți arăta iubirea față de omul drag.
Nu știu dacă să rîd sau să plîng atunci cînd cunosc oameni ce se scuipă, se înjosesc și se bîrfesc unul pe altul, iar apoi își declară iubire eternă. Mi-e milă de iubirea ce-o murdăresc atunci cînd pretind că între ei există într-adevăr acest sentiment.  Sunt conștientă că în orice relație există conflicte și neînțelegeri, dar atunci cînd există cu adevărat dragoste, există și soluționarea problemelor. Orice conflict poate fi ameliorat atunci cînd oamenii se ascultă, au răbdare și ajung la un numitor comun.  Atunci, doar atunci putem spune că ei se iubesc, pentru că mai întîi de toate se respectă.

Însă atunci cînd oamenii se iubesc declarativ pe site-uri de socializare, în public și-n fața celor cărora vor să le demonstreze ceva, ei nu se iubesc deloc. Iubirea adevărată nu trebuie inventată. Și nici să te prefaci că iubești nu e potrivit. Ori iubești, ori nu iubești. Eu nu cred în iubiri de ochii lumii. Știu că iubirea este un sentiment atît de pur, încît nu merită să fie întinat de către cei care caută să demonstreze celor din jurul lor  ceva ce nu simt...Asta e falsitate, iar o dragoste falsă este la fel de inutilă ca un om fals.

Marinela Lungu
06.11.2015

vineri, 30 octombrie 2015

Ne schimbăm

Atunci cînd privim în trecut uneori nu ne recunoaștem. Dacă stăm și analizăm bine anumite fapte, anumite cuvinte, anumiți oameni ce-i aveam alături stăm confuzi și ne gîndim  dacă într-adevăr eram noi, cei spre care ne amintim.
Există anumite cuvinte pe care nu le-am mai rosti niciodată dacă am avea posibilitatea să întoarcem timpul înapoi, și mai ales, să le dedicăm unor oameni care nu le merită. Există fapte pe care nu le-am mai săvîrși pentru că le găsim fie copilăriești, fie negîndite. Există de asemenea și oameni pe care nu i-am mai adăposti în dosul inimii sub nicio formă, pentru că tot ceea ce au făcut a fost să ne dezechilibreze și să ne transforme în niște străinii nouă înșine.
De multe ori, privind în trecut nu ne regăsim în ceea ce am fost, ceea ce am făcut și ceea ce am simțit. Este ca si cum am citi o poveste ce nu ne aparține și o negăm convinși că nu e despre noi. Poate că ne și condamnăm pentru niște momente în care am procedat greșit, am spus ceva nepotrivit, am simțit ce nu trebuia să simțim, am rănit sau am adunat oameni netrebnici nouă.
Adevărul este că o dată cu trecerea timpului ne schimbăm și noi. Așa cum se schimbă anotimpurile. Așa cum se schimbă ziua cu noaptea. Așa cum se schimbă ora. Așa ne schimbăm și noi. Fără să ne dăm seama, astăzi suntem diferiți de ieri, iar mîine vom fi diferiți de azi. Este normal ca de la o zi la alta să ne schimbăm. Important este să o facem spre bine... Să ne trezim din anumite visuri goale, să ne debarasăm de anumite iluzii inutile, să facem curat prin suflete, să mai alungăm din oamenii ce ne trag în jos... Este surprinzător, dar deseori, alungînd anumiți oameni, alungăm și suferințe zadarnice. Pentru că asta aduc unii oameni – suferință. Iar alții – vindecarea.
Totul se schimbă în lume, iar omul nemijlocit.  Ăsta este răspunsul multor întrebări ce ne frămîntă. Ne schimbăm zilnic, doar că schimbarea trebuie să fie constructivă: să ne ajute să ne apropiem de ceea ce suntem cu adevărat, nu să ne îndepărtăm de propriul eu.

Marinela Lungu
30.10.2015

marți, 27 octombrie 2015

Nu!

  • Nu voi căuta acolo unde nu e nimic de găsit.
  • Nu voi plînge sub uși care mi s-au închis în nas.
  • Nu voi păstra ranchiună din trecut.
  • Nu voi încerca să întorc oameni care trebuie să plece.
  • Nu voi aștepta să se întîmple ceea ce nu e predestinat să se întîmple.
  • Nu mă voi plînge de faptul că azi nu e cum vreau eu (pentru că eu știu că e așa cum vrea Dumnezeu).
  • Nu voi tolera ceea ce întrece limita bunului simț.
  • Nu voi privi cu invidie pe cei din jur calculîndu-le succesele și lucrurile obținute.
  • Nu voi face încercări disperate să schimb ceea ce nu trebuie schimbat.
Marinela Lungu
27.10.2015

vineri, 23 octombrie 2015

Introducere

E atît de uşor să te îndrăgosteşti, să te avînţi într-o fericire imaginară cu ochii închişi și să cazi în mrejele unui vis dulce care te îmbată asemeni unui pahar cu vin... Dar e atît de greu să te trezeşti şi să realizezi că inima-ţi arde în focul unei iubiri bolnăvicioase ce a devenit fără să-ţi dai seama un drog fără de care nu-ţi mai poţi duce existenţa. E cumplit ca din senin o fericire să se transforme într-o durere. Orice decizie luată, orice drum ales ar însemna deja doar suferinţă. O dragoste condimentată, puternică, fierbinte, ajunge la o sută de grade şi ARDE! Arde totul în interior, distruge pereţii firavi ai inimii, mistuie ultimele rămăşiţe ale fericii şi continuă să ardă...
Iubire ideală sau iubire bolnăvicioasă?
Inima sau Raţiunea?
Luptă sau resemnare?
Pînă unde poate merge un om îndrăgostit? Cîte poate îndura cu scopul de a-şi
salva iubirea? Ce final va cunoaşte o dragoste condamnată de cei din jur, dar
indispensabilă pentru cei ce o nutresc? Uneori, sunt DOI şi totuşi unul...
Alteori sunt doi şi totuşi singuri... Unul dintre ei se zbate între DA sau NU, iubire
sau singurătate, fericire sau suferinţă, se zbate între cei doi EU care găsesc mereu
momente nepotrivite pentru a se contra şi pentru a-i aminti lucruri ce ar vrea să le
uite, să le îngroape, să nu le creadă. Inima iubeşte nebuneşte, raţiunea înţelege că nu există loc pentru fericire. Pe cine să asculte? Încotro s-o ia? Ce drum să aleagă? E o luptă, şi, indiferent de alegere,cineva va avea de suferit...
Celălalt se zbate între agonie,vicii şi o iubire ce-i strigă să se oprească. Ar vrea să
dea glas din nou inimii,să iubească aşa cum poate iubi, dar viciile îl trag înapoi şi-l ţin prizonier în lanţuri grele prăfuite de timp.
Cînd iubirea te face să uiţi de tot, dar totul din jur nu te lasă să-ţi trăieşti iubirea, ce e de făcut? Cînd inima plînge, raţiunea stă în umbră, iar tu, un EU rănit şi dezamăgit, ce ai mai putea face pentru a-ţi salva sufletul?
Iubirea fierbinte încălzeşte,dar, deseori,poate ARDE!"
Introducerea romanului "Singură cu mine" - Marinela Lungu.

vineri, 9 octombrie 2015

La gura sobei

La gura sobei,
Mi-așez și inima să se-ncălzească,
Să lase din poveri, să se mai liniștească
O pun la cald să-i fie bine.
Iar companie gîndurile-i vor ține.

La gura sobei,
Mai stau încă un ceas,
Și lacrimile să curgă le mai las.
Căldura sobei le-a usca
Și temerile or dispărea...

Stau visînd și-ascult tăcerea,
E liniște, e cald și mi-este bine
Căci stau la gura sobei toamna
Singură cu mine...

Marinela Lungu
09.10.2015


duminică, 27 septembrie 2015

N-am să înțeleg!

N-am să înțeleg oamenii materialiști, care se culcă și se trezesc cu ideea de a avea mai mult, de a mînca mai mult, de a aduna mai mult fără a se împărți cu cel de alături.
N-am să înțeleg copii egoiști care consideră că părinții trebuie să le satisfacă toate capriciile, iar ei au dreptul să profite de bunătatea și dragostea lor.
N-am să înțeleg bărbații care se cuplează cu femei de ocazie și nici femeile care leagă o relație întîmplătoare.
N-am să înțeleg adolescenții care cred că e la modă să umbli cu haine rupte, păr vopsit în toate culorile, țigara în gură și paharul cu alcool în mînă.
N-am să înțeleg prietenii care consideră că prietenia este doar un mod de a cere mereu fără a avea bunul simț și un pic de rușine.
N-am să înțeleg oameni care-și impun părerea și au impresia că toți trebuie să gîndească ca ei.
N-am să-i înțeleg pe cei care se răzbună pe oameni nevinovați distrugînd suflete cu o plăcere dezgustătoare.
N-am să-i înțeleg niciodată pe cei lipsiți de sentimente, cei care rîd în față și simulează o afecțiune inexistentă doar pentru a primi ceva...
N-am să înțeleg obrăznicia unora care consideră normal ca cei din jur să le satisfacă dorințele.
N-am să înțeleg tupeul oamenilor care mereu cer, mereu caută să găsească ceva pentru ei înșiși, mereu morocănoși, mereu lipsiți de bunul simț.
N-am să-i  înțeleg pe cei hapsîni care țin totul pentru ei și nu sunt în stare să se împartă.
N-am să înțeleg materialismul, egoismul, zgîrcenia.
N-am să înțeleg oamenii care privesc cu satisfacție la suferința altora și rîd cu poftă, uitînd că totul în lumea asta are un final...

Marinela Lungu
27.09.2015

joi, 24 septembrie 2015

Dragă bunică

Dragă bunică,
Ce cuvinte să-ți spun astăzi cînd însăși tu ești unul dintre cele mai dulci cuvinte care-mi stă așezat pe buze și în suflet?  Cum să redau acum tot ceea ce ne unește pe noi două, cînd defapt legătura noastră este mai presus de cuvinte?
Te cunosc de cînd mă știu. Și fiecare clipă a mea este însoțită de tine. Tu, cea care mi-ai oferit cea mai frumoasă copilărie, cu cele mai creative jocuri, cu cele mai educative povești, cu cele mai bune povețe și învățături. Scriind aceste rînduri îți văd chipul, îți aud vocea și îmi văd întreaga copilărie în curtea casei tale care rămîne a fi casa sufletului meu, iar tu îngerul care o face să lumineze. Există oameni și locuri care emană lumină. Eu îți sunt recunoscătoare pentru că m-ai crescut în jurul unei lumini care m-a făcut să caut mereu lumină. Îți sunt recunoscătoare pentru tot ce ai învestit în mine și pentru dragostea cu care m-ai înconjurat. Căci dragostea sinceră este cea mai frumoasă formă de educație. În fața ochilor mi se perindă totul: fiecare joc al nostru, fiecare discuție, fiecare seară în care ne bem ceaiul la gura sobei iarna sau afară pe prag vara, fiecare glumă care ne binedispunea, fiecare citat sau roman pe care-l analizam și comentam, fiecare mister pe care-l deslușeam, fiecare bucurie pe care o împărțeam. Văd și simt totul. Și știi de ce? Pentru că este ceva ce nu poate fi uitat. Castelul pe care tu l-ai construit pentru mine este unul care nu se va dărîma nicicînd, din contră, el se va fortifica o dată cu trecerea timpului.  Iubirea ta stă la baza lui. Iar iubirea ta nu are limite! Tu ai făcut totul pentru mine întotdeauna, iar dacă eu uneori am fost nedreaptă, îmi asum greșeala și mă judec aspru pentru asta. Toți avem scăpări și momente în care nu reușim să ne controlăm, însă îți mărturisesc cu toată dragostea mea că niciodată n-am avut intenția să te rănesc. Mereu te-am iubit cu toată forța sufletului meu. Și te iubesc necondiționat, dincolo de timp și circumstanțe. Cuvintele ce ți le aștern acum sunt însoțite de lacrimi. Lacrimi de emoție, bucurie, recunoștință și nespusă iubire pentru tine – Zînă a copilăriei mele, sfetnic al adolescenței și înger veșnic păzitor! Te iubesc cu tot ce sunt și-ți mulțumesc cu inima încărcată de recunoștință pentru toate sacrificiile tale de a educa în mine un OM. Pentru că la rîndul tău, ești unul dintre cei mai de seamă Oameni pe care sufletul meu a avut marea onoare să-i cunoască. Te iubesc! Știi cît? Cît se-ntinde Universul. Adică INFINIT!

                                                                           La Mulți Ani, bunicuța mea dragă! 


Marinela Lungu
25.09.2015


vineri, 11 septembrie 2015

Cine sunt, de fapt, ciudați?

Ciudată-i viața cu noi, ciudații ei...
Ce credem în speranțe, credem și în zei,
Credem în soare și iubiri,
Credem în visare și în nemuriri.

Ciudate-s sufletele care trăiesc,
Sperînd că poate mîine împlinite se trezesc,
Ciudate-s prin speranța arzătoare,
Ce le oferă și mîine o caldă-ncurajare...

Ciudate-s inimile care iubesc,
Știind că nu sunt înapoi iubite
Dar totuși speră la acea iubire pură
Care transformă lumea asta dură.

Ciudați sunt oamenii care mai cred,
Că podul vieții slab și pudred
Ar mai putea fi iarăși reparat
C-un singur sentiment din suflet fabricat.

Ciudați de fapt nu sunt ei, cei care mai cred în omenire,
În frumos, căldură și iubire.
Ciudați sunt alții, care  privesc cu răutate
Și-și pun la suflete imensele lăcate –

Lăcate vechi și putrezite,
Ca însăși inimile lor prea pustiite, 
Sunt ei ciudați pentru că se lăsă cumpărați
Și-acum mă-ntreb, cine sunt, de fapt, ciudați?

Marinela Lungu

11.09.2015




marți, 1 septembrie 2015

“Mai bine singură cu mine, decît singură cu cineva…”


Și nu vorbesc despre izolare.  Nu vorbesc despre ignorare. Nu vorbesc despre discriminare. Vorbesc despre a te simți liber și descătușat în compania persoanelor cu care te înconjori. De prea multe ori noi oamenii avem impresia că nu contează deloc cine sunt cei din jurul nostru și ni se pare că indiferent de ceea ce reprezintă ei noi nu ne vom schimba. Greșit. Contează enorm de mult în compania cui petrecem timpul, pentru că fără a realiza noi împrumutăm multe de la persoanele de alături. Noi ne molipsim, noi învățăm, noi ne transformăm. Dacă oamenii care stau în dreapta noastră sunt adepții unor distacții nelimitate, de prost gust, lipsite de un sens,dacă ei nu au un scop și o motivație,atunci peste un timp noi vom deveni la fel. Fără să ne dăm seama, fără să ne dorim neapărat. Acest lucru se va întîmpla pentru că e firesc. Oamenii din jur au o mare influență asupra noastră, pentru că ei ajung să ne modeleze. Și dacă o fac spre bine este un beneficiu imens, însă dacă ne trag în jos vom avea de suferit înzecit.  Însă se întîmplă din păcate ca o compania să ne îndepărteze de adevărata noastră personalitate și să ne transforme în niște oameni străini nouă înșine. Toate acestea din motivul că acceptăm prea ușor persoane care nu ne oferă nicio perspectivă, ne apropiem prea mult de ele și ne îndepărtăm de EUL din suflet. Împrumutăm obiceiuri proaste și uităm de propriile valori. Copiem comportamente greșite și uităm de educația primită. Iar cel mai ciudat este faptul că deși prea mulți oameni  ne displac și nu-i simțim necesari, ne pierdem timpul cu ei și-i lăsăm să ne domine, să ne incomodeze, să ne limiteze visurile și să ne înghesuie sufletește. Astfel se întîmplă să ne simțim singuri chiar și în mulțime. Adevăratul sentiment de singurătate nu este din cauza faptului că ne lipsesc persoane fizice, ci din cauza faptului că ne lipsește împlinirea din suflete. Suntem singuri doar atunci cînd nu avem o parte esențială din propriul eu. Suntem singuri chiar și în compania unor persoane din cauza cărora ajungem să ne simțim incompleți, inferiori, decăzuți, slabi și singuratici.  Putem fi singuri și în doi, și printre mii de alte persoane, și în centrul unui cerc infinit de oameni, însă e-n zadar... dacă acei oameni ne sunt străini sufletește suntem singuri în interior. De aceea e mai bine să fii singur uneori, și nu îți spun asta pentru a te îndemna să te izolezi de oameni. Din contră, socializează cu ei, dar ai grijă cu cine ... și mai ales – ai grijă de cine ești tu cu adevărat. Nu-i lăsa să te transforme decît dacă asta e spre binele tău. Învață de la ei ce e frumos. Ia de la ei doar manierele necesare unui OM adevărat. Iar dacă te simți singur cu mulți lîngă tine... îndepărtează-i pe cei  străini sufletului și apropie-te de tine...adevăratul TU, cel care îți este cel mai necesar pentru o dezvoltare personală armonioasă.

Marinela Lungu
01.09.2015

marți, 25 august 2015

Neînţeleşi sunt oamenii




Cu aceeaşi gură,
Oamenii laudă şi înjură,
Cu aceleaşi cuvinte,
Oamenii leagă povești reale sau născocite.
Cu aceleaşi braţe,
Oamenii înalţă sau coboară
Sufletele ce le îmbrăţişau odinioară…
Cu aceleaşi vorbe,
Oamenii cuceresc sau rănesc,
Cu acelaşi chip,
Oamenii privesc în lume,
Şi decid dacă văd lucruri rele sau bune…
Cu acelaşi suflet,
Oamenii urăsc şi iubesc,
Cu aceeaşi minte,
Oamenii gîndesc şi născocesc,
Neînţeleşi sunt oamenii –
Se luptă cu viaţa pînă mor,
Apoi realizează că de viaţă le e dor…
Marinela Lungu
26.08.2015