Nu plânge cu lacrimi de sânge,
Așteptând să răsar-o stea,
Nimeni nu va veni acum
Să șteargă lacrima ta...
Toate plâng în
lumea asta...omul de ce ar fi scutit?
Afară plânge
natura cu lacrimi de gheață ce îmbrățișează pământul într-o haină numită
zăpadă. Cerul s-a închis, privându-ne pe noi de seninătatea sa cu care deschidea
sufletele și le înălța către Visare...
Timpul își
plimbă mâna peste capetele tuturor. Uneori are un efect benefic, de uitare... atunci
când se suprapune pe unele dintre petele noastre sufletești. Uneori e bine să
uităm, alteori nu. Să uităm ce e rău, ce ne-a rănit, ce ne-a făcut să
suferim, pentru că omul ar înnebuni dacă și-ar aminti mereu de toate câte se
întâmplă în lume. Și să ne amintim de puținul frumos care încă se mai luptă să
supraviețuiască și să ne găsească pe noi, oamenii care vrem să ni-l amintim și
să-l promovăm.
Timpul
trece, toate se scurg ca apa dintr-un râu, toate se revarsă, toate pleacă...Iar
tu, omule, nu plânge pentru ceea ce a luat timpul cu el. Nu plânge încercând să
schimbi lucrurile care nu trebuiesc schimbate! Nu plânge pentru rănile tale care
curg în lacrimi de sânge. Nu plânge pentru că te simți atît de...a nimănui. Nu
plânge pentru toate nopțile în care ai plâns sufocându-te in zbuciumul tău
interior. Nu plânge pentru toți oamenii care au văzut în tine un distrugător, nu
un zidar. Nu plânge pentru toți cei care nu știu că tu plângi în momentul în
care te lovesc nepăsător cu vorbe reci. Nu plânge pentru toate nefericirile
tale, pentru toate insuccesele tale, pentru toate căderile tale! Nu plânge pentru
ceea ce nu poți. Nu plânge pentru oamenii care nu te iubesc sub nicio formă și
nici pentru cei care te iubesc într-un mod declarativ. Nu plânge pentru toate zidurile
care s-au ridicat înaintea viselor tale. Nu plânge pentru că nu ești înteles și
nu plânge nici pentru că ești criticat. Nu plânge pentru că lacrimile tale nu
sunt văzute. Nu plânge pentru tot ce-ai pierdut și nici pentru că ai câștigat
ce n-ai vrut. Nu plânge pentru indiferența cu care ți-a fost zdrobită inima. Nu
plânge pentru duritatea cu care ai fost privit. Nu plânge pentru că oamenii nu
te văd așa cum ești, ci așa cum vor ei. Nu plânge pentru lacrimile care se vor
plânse...Ai plâns destul...
Ai nins
destul...ai nins destul cât să îmbraci întreg meleagul sufletesc cu ninsoarea
ta albă, cu bucățile tale de gheață. Acum e timpul s-o topești, să faci primăvară...
Zâmbește
pentru că tot ce a trecut te-a învățat cum să învingi greul și să treci de
imposibil! Zâmbește pentru că ești o creație divină a lui Dumnezeu! Zâmbește
pentru că zâmbești cu flori si soare. Zâmbește, pentru cei pe care-i bucură
zâmbetul tău! Zâmbește pentru cei care nu cunosc valoarea unui zâmbet. Zâmbește pentru ceea ce poți, pentru ceea ce ai reușit, pentru ceea ce ai
învățat. Zâmbește, pentru că încă ai un Cer deasupra ta care se deschide pentru
a-ți primi zâmbetul.
Nu
plânge, așteptând ca lacrima să se retragă și durerea să se absoarbă în piele.
Zâmbește și roagă-te să poți să învingi prin zîmbet lacrima ce-ți amărăște inima.
Nu plânge pentru ieri, zâmbește pentru azi, pentru mâine și pentru viitor. Nu
plânge pentru ceea ce ai fost, zâmbește pentru ceea ce ești și amintește-ți că
acel EU de ieri cu acest EU de astăzi vor crea un EU de mîine mai
puternic decât ieri și azi...
Marinela Lungu
11.12.2014
