miercuri, 6 decembrie 2017

Bărbații

Nu-mi plac bărbații slabi, bărbații care se dau bătuți la primul obstacol, bărbații care nu luptă pentru ceea ce-și doresc și iubesc. Nu-mi plac bărbații lipsiți de curaj, aspirații și idealuri. Nu-mi plac bărbații care nu tind spre perfecționare. Bărbatul trebuie să fie bărbat nu doar prin faptul că face parte din rasa masculilor, pentru că masculinitatea este o „calitate” pe care o capătă în timp, nu vine de la sine. 

Îmi plac bărbații care dau dovadă de voință și tărie de caracter, bărbații care nu se tem să încerce, să riște, dacă este necesar, pentru a cuceri inima femeii pe care o iubesc. Îmi plac bărbații care au un scop bine-determinat în viață, nu cei care oscilează printre nehotărâri. Îmi plac bărbații inteligenți: cei care nu se pierd cu firea, cei care nu se victimizează la fiecare pas, cei care nu fac crize de gelozie, cei care nu consideră că femeia este un obiect, iar ei au dreptul deplin să-l folosească după bunul plac. 

Nu-mi plac bărbații materialiști și posesivi, cei care reduc totul la propriul „eu” și nu se gândesc decât la propriul confort. Îmi plac bărbații puternici, dar totodată sensibili. Acei bărbați care, prin firea lor, sunt niște romantici incurabili. Bărbați care te copleșesc nu doar prin cuvinte folosite la superlativul absolut, ci și prin fapte care să le confirme. Bărbați alături de care să te simți femeie. Bărbați care să știe cum să facă fericită o femeie. Îmi plac bărbații care au simțul umorului, cei care te fac să râzi, să speri, să crezi, nu să cazi în depresie și să fii tu cea care încearcă să ducă povara greutăților în spate. Îmi plac bărbații pozitivi, care inspiră și emană optimism, nu cei morocănoși, cărora s-ar părea că întreaga lume le este datoare și ar trebui să le stea la picioare, inclusiv femeia de alături.

Sunt critică atunci când vine vorba de bărbați. Am un unghi de vedere foarte ascuțit prin care îi privesc. Mai presus de toate – le analizez faptele și modul de a gândi, pentru că de aici rezultă totul. Personalitatea bărbatului se conturează în jurul a două verbe: a gândi și a acționa. Gândirea declanșează acțiunea, care, în esența ei – demonstrează un caracter.
Eu admir bărbații cu caracter, cu poziție (nu socială sau materială) și personalitate. 

Felul în care un bărbat se comportă cu o femeie îi dezvăluie adevărata personalitate (dacă aceasta există). 

Marinela Lungu
06.12.2017

marți, 5 decembrie 2017

Te-am căutat

Te-am căutat în lacrimile pe care le vărsam atunci când petreceam spre ieșirea din sufletul meu oamenii care m-au trădat, sperând că la poartă mă vor aștepta alții care mă vor iubi.

Te-am căutat în tânguirile de noapte și zi, când credeam că, lamentându-mă, soarele va lumina și ferestrele inimii mele.

Te-am căutat în veșnicul meu suspin, când nu-mi găseam locul în lume.

Te-am căutat în disperarea mea, când eram convinsă că sufletul meu va rătăci pribeag și singur o eternitate.

Te-am căutat în durerea unui om care s-a ascuns chiar și de sine însuși.

Te-am căutat în bucuriile trăite de alții, crezând că astfel, se vor împărți cu mine.

Te-am căutat în iubirile din jur, sperând că îmi va rămâne și mie ceva.

Te-am căutat în speranța care s-a împletit cu credința...și te-am găsit.


Te-am găsit în inima mea și am înțeles că acolo îți e locul pe vecie!

sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Mi-e frig

Mi-e frig atunci când simt că răceala se așterne între oameni. Mi-e frig atunci când văd că omenia se transformă în egoism. Mi-e frig atunci când văd că dragostea se transformă în indiferență. Mi-e frig atunci când aud oameni declarându-și iubire fără a o simți, fără a-i percepea profunzimea și esența. Mi-e frig atunci când unii încearcă să-și mușamalizeze adevăratele chipuri și să se prezinte drept cine nu sunt. Mi-e frig atunci când văd cu câtă ușurință știu a da cu piciorul în cei care i-au ajutat, i-au susținut, i-au fost alături...

Mi-e frig atunci când lumea se transformă într-un loc închis, neîncăpător, obscur. Mi-e frig atunci când realizez că ninsoarea indiferenței nu contenește să ne acopere inimile care, pur și simplu, au uitat să-și mențină focul lăuntric aprins. Mi-e frig atunci când văd cum pomul vieții devine tot mai desfrunzit. Mi-e frig atunci când simt că lupta devine prea grea, prea dură. Mi-e frig atunci când văd cum, brusc, oamenii devin orbi și surzi.

Mi-e frig atunci când sentimentele frumoase devin scrum. Mi-e frig atunci când valorile dispar. Mi-e frig atunci când speranța moare într-o lacrimă. Mi-e frig atunci când oamenii nu mai știu cine sunt, încotro s-o ia, în cine să se încreadă. Mi-e frig atunci când simt că Universul Frumosului se prăbușește. Mi-e frig atunci când văd cum cei din jur nu mai cred în sacralitate. Mi-e frig atunci când simt că frigul nu se mai sfârșește...


Marinela Lungu
25.11.2017

vineri, 17 noiembrie 2017

Iertarea

Ne plângem zilnic. Ne lamentăm. Ne supărăm. Ne certăm. Devenim indispuși. Uneori chiar prea egoiști. Firea noastră umană are un caracter predispus adesea numai răzbunării și urii. Dorim să ne luăm revanșa, să ne demonstrăm superioritatea sau dimpotrivă – să continuăm să stăm supărați, să nu facem niciun pas spre conciliere. Preferăm să rămânem îngâmfați... 
Dar, oare, ne-am întrebat măcar o clipă, ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ar proceda la fel ca noi? El asistă zilnic la toate greșelile, la toate crimele, la toate jafurile, la toate nelegiurile, la toate reproșurile, la toate distrugerile, și totuși, nu prăbușește cerul deasupra noastră...


De ce?

Pentru că ne iartă. Pentru că iertarea este cea mai mare virtute. Prin ea se face lumină. Prin ea se dobândește liniștea. Prin ea oamenii devin mai buni. Prin ea lumea poate fi salvată.

Dacă Dumnezeu ar proceda cu noi în aceeași măsură în care procedăm cu semenii noștri, atunci pe pământ s-ar produce o apocalipsă. Însă El nu alege calea distrugerii. El nu alege calea răzbunării. Pentru că e ușor să distrugi. Mult mai greu este să creezi și să păstrezi. El alege calea luminii, pentru că doar aceasta poate duce spre mântuire. Ne iartă pentru că ne iubește și asta își dorește să vadă și între oameni: dragoste, bunăvoință și iertare. Iertându-ne pe noi, El nu devine mai mic, pentru că, deși are cea mai mare putere, nu alege să o folosească pentru a distruge omenirea, ci pentru a o salva. 
A o salva prin dragoste și iertare. Asta vrea să facem și noi: să iubim și să iertăm, pentru că iertarea ne eliberează spiritul din lanțurile durerii, dezamăgirii și trecutului, oferindu-ne șansa către un nou răsărit de soare... 

Marinela Lungu
17.11.2017

miercuri, 1 noiembrie 2017

Noiembrie

Noiembrie este un preludiu al lui decembrie.
Noiembrie este un sfârșit care anunță un nou început.
Noiembrie este nuanța unui galben în așteptarea albului.
Noiembrie este intermediarul dintre două extreme.
Noiembrie este durerea frunzelor ce cad și speranța copacilor care se vor lăsa acoperiți de zăpadă.
Noiembrie este tristețea unei plecări și despărțiri.
Noiembrie este pasul către iarnă. O iarnă de o frumusețe angelică!
Noiembrie este despre NOI... 

Să aveți un noiembrie de vis!




Marinela Lungu
01.11.2017

sâmbătă, 28 octombrie 2017

Tu, ploaie!

Tu, ploaie
Caldă, precum o mângâiere duioasă,
Rece, precum o lacrimă dureroasă
Din Ceruri Înalte, cobori tăcut și plăpând
Pe acest pământ însetat
Ca un om rătăcit în pustiul uitării...

Tu, ploaie – lacrimă de Înger
Prin care plâng toate sufletele îngenuncheate,
Prin care se spală toate păcatele nemărturisite,
Prin care curge râul firesc al vieții
Ce se scurge precum o picătură de apă pe geamul aburit
De așteptări.

Tu, ploaie – cântec șoptit,
Ansamblu de sentimente
Împrăștiat prin cele patru anotimpuri.

Tu – ploaie,
Șoaptă de dor,
Tânduire, suspin,
Tu, ploaie
Frântură dintr-o aripă frântă
În zborul dintre Cer și Pământ

Tu, ploaie – muzicalitatea întregului Univers!

Marinela Lungu
28.10.2017

luni, 9 octombrie 2017

Timpul


Timpul – enigma tuturor vremurilor: trecut, prezent și viitor. Numai el știe cu ce ne va ferici sau nenoroci în clipa următoare. Numai el are secrete dosite în toate ungherașele. Numai el aduce furtuna care distruge castelul fericirii, și tot el aduce briza care șterge lacrimile de pe chip și le poate usca pe cele din suflet.   

Numai el știe când totul se va schimba și felul în care vor fi schimbările. Numai el știe ce formă vor căpăta lucrurile în clipa următoare. Numai el știe momentul în care va îngropa în nisipuri fierbinți toată suferința din prezent, și tot el știe momentul în care va naște fericirea din viitor, lăsând doar cenușa în care a ars suferința ce va aparține deja trecutului uitat în nisipurile fierbinți.

    Numai el știe când va începe o iubire și când aceasta se va stinge odată cu uitarea ce se va așterne între cei doi foști îngrăgostiți. Asemenea iubiri le va uita și el, le va arunca în valiza trecutului. Și tot el va ști când se va naște o iubire predestinată eternității. Pe aceea o va lua cu el în ceasul cel din urmă și îi va oferi loc de cinste între stele.

     Numai el știe ce am fost, ce suntem și ce vom fi, dar și cât vom mai fi, pentru că timpul este dirijat de Dumnezeu. Noi ne aflăm în palma Lui, însă nu asemeni unor prizonieri, ci mai degrabă a unor ființe cărora li s-a oferit prilejul de a fi mângâiate de Cel care le iubește cel mai mult...

Marinela Lungu
09.10.2017