vineri, 17 noiembrie 2017

Iertarea

Ne plângem zilnic. Ne lamentăm. Ne supărăm. Ne certăm. Devenim indispuși. Uneori chiar prea egoiști. Firea noastră umană are un caracter predispus adesea numai răzbunării și urii. Dorim să ne luăm revanșa, să ne demonstrăm superioritatea sau dimpotrivă – să continuăm să stăm supărați, să nu facem niciun pas spre conciliere. Preferăm să rămânem îngâmfați... 
Dar, oare, ne-am întrebat măcar o clipă, ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ar proceda la fel ca noi? El asistă zilnic la toate greșelile, la toate crimele, la toate jafurile, la toate nelegiurile, la toate reproșurile, la toate distrugerile, și totuși, nu prăbușește cerul deasupra noastră...


De ce?

Pentru că ne iartă. Pentru că iertarea este cea mai mare virtute. Prin ea se face lumină. Prin ea se dobândește liniștea. Prin ea oamenii devin mai buni. Prin ea lumea poate fi salvată.

Dacă Dumnezeu ar proceda cu noi în aceeași măsură în care procedăm cu semenii noștri, atunci pe pământ s-ar produce o apocalipsă. Însă El nu alege calea distrugerii. El nu alege calea răzbunării. Pentru că e ușor să distrugi. Mult mai greu este să creezi și să păstrezi. El alege calea luminii, pentru că doar aceasta poate duce spre mântuire. Ne iartă pentru că ne iubește și asta își dorește să vadă și între oameni: dragoste, bunăvoință și iertare. Iertându-ne pe noi, El nu devine mai mic, pentru că, deși are cea mai mare putere, nu alege să o folosească pentru a distruge omenirea, ci pentru a o salva. 
A o salva prin dragoste și iertare. Asta vrea să facem și noi: să iubim și să iertăm, pentru că iertarea ne eliberează spiritul din lanțurile durerii, dezamăgirii și trecutului, oferindu-ne șansa către un nou răsărit de soare... 

Marinela Lungu
17.11.2017

miercuri, 1 noiembrie 2017

Noiembrie

Noiembrie este un preludiu al lui decembrie.
Noiembrie este un sfârșit care anunță un nou început.
Noiembrie este nuanța unui galben în așteptarea albului.
Noiembrie este intermediarul dintre două extreme.
Noiembrie este durerea frunzelor ce cad și speranța copacilor care se vor lăsa acoperiți de zăpadă.
Noiembrie este tristețea unei plecări și despărțiri.
Noiembrie este pasul către iarnă. O iarnă de o frumusețe angelică!
Noiembrie este despre NOI... 

Să aveți un noiembrie de vis!




Marinela Lungu
01.11.2017

sâmbătă, 28 octombrie 2017

Tu, ploaie!

Tu, ploaie
Caldă, precum o mângâiere duioasă,
Rece, precum o lacrimă dureroasă
Din Ceruri Înalte, cobori tăcut și plăpând
Pe acest pământ însetat
Ca un om rătăcit în pustiul uitării...

Tu, ploaie – lacrimă de Înger
Prin care plâng toate sufletele îngenuncheate,
Prin care se spală toate păcatele nemărturisite,
Prin care curge râul firesc al vieții
Ce se scurge precum o picătură de apă pe geamul aburit
De așteptări.

Tu, ploaie – cântec șoptit,
Ansamblu de sentimente
Împrăștiat prin cele patru anotimpuri.

Tu – ploaie,
Șoaptă de dor,
Tânduire, suspin,
Tu, ploaie
Frântură dintr-o aripă frântă
În zborul dintre Cer și Pământ

Tu, ploaie – muzicalitatea întregului Univers!

Marinela Lungu
28.10.2017

luni, 9 octombrie 2017

Timpul


Timpul – enigma tuturor vremurilor: trecut, prezent și viitor. Numai el știe cu ce ne va ferici sau nenoroci în clipa următoare. Numai el are secrete dosite în toate ungherașele. Numai el aduce furtuna care distruge castelul fericirii, și tot el aduce briza care șterge lacrimile de pe chip și le poate usca pe cele din suflet.   

Numai el știe când totul se va schimba și felul în care vor fi schimbările. Numai el știe ce formă vor căpăta lucrurile în clipa următoare. Numai el știe momentul în care va îngropa în nisipuri fierbinți toată suferința din prezent, și tot el știe momentul în care va naște fericirea din viitor, lăsând doar cenușa în care a ars suferința ce va aparține deja trecutului uitat în nisipurile fierbinți.

    Numai el știe când va începe o iubire și când aceasta se va stinge odată cu uitarea ce se va așterne între cei doi foști îngrăgostiți. Asemenea iubiri le va uita și el, le va arunca în valiza trecutului. Și tot el va ști când se va naște o iubire predestinată eternității. Pe aceea o va lua cu el în ceasul cel din urmă și îi va oferi loc de cinste între stele.

     Numai el știe ce am fost, ce suntem și ce vom fi, dar și cât vom mai fi, pentru că timpul este dirijat de Dumnezeu. Noi ne aflăm în palma Lui, însă nu asemeni unor prizonieri, ci mai degrabă a unor ființe cărora li s-a oferit prilejul de a fi mângâiate de Cel care le iubește cel mai mult...

Marinela Lungu
09.10.2017

vineri, 22 septembrie 2017

Clepsidra așteptării

Între două bătăi de inimă de zbuciumă o lacrimă.
Între două lacrimi se scaldă o durere.
Între două dureri mocnește un foc.
Între două focuri arde un vis.
Între două visuri se naște o speranță.
Între două speranțe moare o iluzie.
Între două iluzii tremură o șoaptă.
Între două șoapte se zbate un strigăt.
Între două strigăte se înăbușă o tăcere.
Între două tăceri se oglidește o tânguire.
Între două tânguiri zvâcnește o așteptare.
Între două așteptări se zbuciumă o inimă
Scăldată în durere,
Mocnind în foc,
Arzându-i visul,
Născându-i speranță,
Murindu-i iluzia,
Tremurându-i șoapta,
Zbătându-i strigătul,
Înbăușindu-i tăcerea,
Oglindindu-i tânguirea,
Dureroasei așteptări...

Marinela Lungu
22.09.2017

luni, 4 septembrie 2017

Hoțul

Timpul . . .

Uneori fuge,
Alteori – se târăște.
Uneori se grăbește,
Alteori – lenevește.
Uneori vorbește,
Alteori – tace.
Dar întotdeauna fură.

O posibilitate,
Un vis,
Un destin,
O speranță,
O floare,
O iubire,
O așteptare,
O zi,
O privire,
O iluzie,
O bucurie,
Un om...

miercuri, 23 august 2017

Vinovați și obosiți

     Am ajuns să obosim chiar și atunci când nu facem nimic. Oare de ce? Nu cumva ne obosește lipsa lucrurilor simple care să ne umple casele și inimile cu bucurie? Nu cumva ne obosește superficialitatea, brutalitatea, supremația și fățărnicia? Nu cumva ne obosește critica distructivă, lipsa motivației, a bunului-simț, a culturii și educației?

     Societatea parcă nu mai prosperă. Oamenii ajung să dispere, însă nici ei nu înțeleg motivul. Totul pare bine. Toți par fericiți. Toți par sănătoși. Dar realitatea lovește crunt: aproape nimic nu e bine, puțini sunt cu adevărat fericiți, iar sănătatea începe să tot joace feste.

     Ne obosește căutarea iubirii. Ne obosește lipsa mângâierii. Ne obosește vinovăția.

     Pentru că suntem vinovați nu doar atunci când distrugem, ci și atunci când nu facem nimic pentru a repara răul făcut. Suntem vinovați nu doar atunci când criticăm, ci și atunci când nu motivăm omul criticat. Suntem vinovați nu doar atunci când comitem o nedreptate, ci și atunci când nu apărăm dreptatea. Suntem vinovați nu doar atunci când lovim, ci și atunci când nu mângâiem. Suntem vinovați nu doar atunci când bruscăm, ci și atunci când nu alinăm. Suntem vinovați nu doar atunci când rănim, ci și atunci când nu iertăm. Suntem vinovați nu doar atunci când nu trăim deplin, ci în primul rând, când nu trăim iubind din plin...


     Suntem vinovați și obosiți...

Marinela Lungu
23.08.2017